x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Scandal - Big Brother-ul englez tulbura apele in India

Scandal - Big Brother-ul englez tulbura apele in India

de Anca Aldea    |    19 Ian 2007   •   00:00
Scandal  -  Big Brother-ul englez tulbura apele in India

Blair si Ministrul de Finante, luati la intrebari. Proaspat sosit in India, ministrul britanic de Finante, Gordon Brown, a nimerit in mijlocul unei nemultumiri nationale cauzate de cel mai recent Big Brother filmat la Londra.

O controversata emisiune de televiziune a cam aprins relatiile dintre Marea Britanie si India. Pana si premierul Tony Blair s-a trezit interpelat in Parlament cu privire la discriminarea de care ar avea parte o concurenta indiana din casa Big Brother si a trebuit sa marturiseasca, foarte candid, ca nu urmareste respectiva productie. Mai putin noroc a avut insa ministrul de Finante. In timpul primei conferinte de presa, sustinuta in India, unde se afla pentru cateva zile, Gordon Brown a constatat ca pe jurnalisti ii preocupa in principal scandalul in care este implicata o indianca in varsta de 31 de ani, Shilpa Shetty, o celebra actrita de televiziune de la Hollywood, care a ajuns batjocura concurentilor din casa Big Brother, varianta cu celebritati.

PLANGERI. Emisiunea "Celebrity Big Brother", filmata in Anglia si transmisa de postul de televiziune Channel 4, este urmarita, potrivit unor estimari, de aproximativ 4,5 milioane de telespectatori britanici. Cei mai multi dintre concurenti o iau peste picior pe Shilpa, buna vorbitoare de limba engleza, dar cu accent. Din cauza stilului sau sofisticat si a accentului, tanara actrita este tratata "ca un caine", sustin multi dintre telespectatori.

De la inceputul editiei, in ianuarie, autoritatea care reglementeaza audiovizualul din Marea Britanie a primit peste 27.000 de plangeri pentru dialogurile si comportamentele rasiste la adresa actritei indiene, informeaza AFP.

PROTESTE DE STRADA. Indienii nu au asteptat reactii oficiale din partea Londrei. Ei au iesit pe strazi, manifestand zgomotos impotriva Regatului Unit, care incurajeaza astfel de emisiuni. Protestatarii s-au inarmat cu steaguri nationale si cu portrete ale actritei, foarte populara la ea acasa.

Gordon Brown a nimerit chiar in mijlocul acestei nemultumiri, dar a incercat sa calmeze spiritele, amintindu-le indienilor ca Marea Britanie, fosta putere colonialista, "este impotriva oricarei forme de rasism si de intoleranta". Ministrul a declarat totodata ca asa-zisul scandal Big Brother nu trebuie interpretat ca o eventuala deteriorare a legaturilor dintre India si Regatul Unit al Marii Britanii.
Afacerea Shilpa
Pana acum, Channel 4, canalul care transmite "Celebrity Big Brother", a afirmat ca "nu au fost adresate injurii si nici nu au fost manifestate comportamente rasiste" in case. Cu toate acestea, remarca AFP, ieri au fost prezentate imagini in care Shilpa Shetty discuta cu un alt concurent din casa despre problema ei. "Avem accente diferite, dar numai al meu este aratat cu degetul. Nu stiu de ce. Provenim din culturi diferite si suntem de origini diferite, dar avem acelasi sange", marturiseste actrita.
×
Subiecte în articol: externe big brother