În timp ce Europa e în plină loterie alimentară cal/vacă, în cealaltă emisferă s-a declanşat un scandal exotic chiar şi pentru consumatorii locali.
Cercetători ai Universităţii din Cape Town au testat 146 de eşantioane de carne de antilopă din mai multe magazine din Africa de Sud şi au constatat că, de fapt, au în faţă carne de la tot felul de animale, inclusiv girafă - scrie cotidianul Le Monde pe site-ul său.
În 90 la sută din batoanele de carne presupus a fi de antilopă s-a găsit carne de cal, porc, girafă sau cangur. "Niciuna dintre bucăţile de carne nu semăna cu alta şi asta ne-a stârnit curiozitatea. Am început prin a testa câteva eşantioane iar rezultatele au fost consternante. Aşa că am decis să publicăm studiul nostru", a declarat Maria Eugenia D'Amato, cercetătoare a universităţii sud-africane.
Nici alte controale desfăşurate săptămâna aceasta în Africa de Sud nu au adus veşti mai bune. În hamburgeri şi cârnaţi s-a găsit carne de măgar, de bivol de apă şi de alte animale care nu erau prevăzute în reţete. Ce-i drept, falsurile au fost constatate în "doar" două treimi dintre cazuri.