x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Se apropie alegerile! Joe Biden trage tare pentru scrutinul parlamentar din noiembrie

Se apropie alegerile! Joe Biden trage tare pentru scrutinul parlamentar din noiembrie

28 Oct 2022   •   09:20
Se apropie alegerile! Joe Biden trage tare pentru scrutinul parlamentar din noiembrie
Sursa foto: Agerpres

Preşedintele SUA, Joseph Biden, se va deplasa în statul american New Mexico, săptămâna viitoare, pentru a participa la evenimente electorale alături de guvernatorul Michelle Lujan Grisham, înaintea scrutinului din noiembrie, informează publicaţia The Hill.

Joseph Biden, membru al Partidului Democrat, se va afla în statul New Mexico pe 3 noiembrie, pentru o serie de evenimente electorale cu guvernatorul Michelle Lujan Grisham, cu alţi politicieni democraţi şi cu oficiali locali.

Vizita lui Biden intervine după deplasarea vicepreşedintelui Kamala Harris în statul New Mexico, pentru un eveniment de colectare a fondurilor electorale.

Partidul Democrat depune eforturi intense pentru menţinerea majorităţii în Congres şi pentru posturile de guvernatori de state. Potrivit unui sondaj efectuat de Grupul Trafalgar, guvernatorul Michelle Lujan Grisham este devansat cu 1% de contracandidatul republican Mark Ronchetti.

Rata de aprobare a politicilor preşedintelui Biden este în scădere, ajungând în octombrie la nivelul de 40%, ceea ce ar putea indica probleme şi pentru Partidul Democrat.

Partidul Republican are un avans de 4% în raport cu Partidul Democrat, al preşedintelui Biden, în preferinţele electorale la nivel federal înaintea scrutinului parlamentar din noiembrie, în contextul deteriorării situaţiei economice.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Joe Biden