UE a aprobat lansarea misiunii de poliţie şi justiţie în Kosovo, în condiţiile în care provincia se pregăteşte azi pentru declararea unilaterală a independenţei. Sârbii din Kosovo califică misiunea drept “ocupaţie”.
UE a aprobat lansarea misiunii de poliţie şi justiţie în Kosovo, în condiţiile în care provincia se pregăteşte pentru declararea unilaterală a independenţei. Sârbii din Kosovo califică misiunea drept “ocupaţie”.
Aprobarea oficială a venit la miezul nopţii de vineri spre sâmbătă, după ce nici unul dintre statele membre UE nu s-a opus planului de operaţiuni pentru această misiune. După ce liderii albanezi din Kosovo vor proclama independenţa, UE va prelua de la misiunea ONU din această provincie sarcinile legate de poliţie, justiţie şi administraţie publică, după o perioadă de tranziţie de 120 de zile. Ieri, premierul kosovar, Hashim Thaci, a declarat că “duminică va fi o zi calmă, de înţelegere şi ziua în care statul se angajează pentru a pune în practică voinţa cetăţenilor din Kosovo”. “Va fi o zi mare, o zi istorică, o zi de graţie”, a adăugat fostul lider al Armatei de Eliberare din Kosovo (UCK), gherila albaneză.
MAI DUREAZĂ. Primele elemente ale acestei misiuni nu vor pleca însă mai devreme de una sau două săptămâni. Acestea vor trebui să pregătească desfăşurarea, timp de patru luni, a altor 2.000 de persoane (dintre care 1.500 de poliţişti şi 250 de judecători şi procurori) venite din toate statele membre (cu excepţia Maltei, din motive logistice) şi din ţări terţe, precum Turcia şi SUA. UE a anunţat oficial nominalizarea generalului francez în rezervă Yves de Kermabon, fost comandant al trupelor NATO din Kosovo, ca lider al EULEX (misiunea UE în Kosovo).
DUMINICA INDEPENDENŢEI. Declararea oficială a independenţei provinciei se va face azi, dar mii de oameni au ieşit în stradă încă de sâmbătă seara, în sunet de claxoane, urlete de bucurie, focuri de armă, artificii, petarde şi sirene, pentru a sărbători în avans crearea noului stat. Mulţimea, purtând drapele kosovare, americane şi ale UE, au invadat străzile, striga “Independenţă fericită!”, “Mulţumim, SUA!”, “Mulţumim tuturor ţărilor care susţin independenţa!”.
Miniştrii de Externe din statele UE vor discuta reacţia lor la declararea unilaterală a independenţei provinciei luni. Circa 20 de state ar urma să recunoască noul stat apărut pe harta Europei şi a lumii, dar cel puţin şase – România, Cipru, Grecia, Slovacia, Spania şi Bulgaria – au indicat că nu vor face acest lucru imediat, unele dintre ele niciodată.
PROTEST. Vicepremierul sârb Bozidar Djelic a remis oficial sâmbătă o notă de protest faţă de decizia UE de a trimite misiunea civilă în Kosovo. Djelic a remis nota de protest “în numele Guvernului sârb” lui Miroslav Luci, ambasadorul sloven la Belgrad, ţara sa asigurând acum preşedinţia rotativă a UE.
OPOZIŢIE. Principalul lider al sârbilor din Kosovo, Milan Ivanovici, a declarat că “EULEX are caracteristicile unei ocupaţii şi nu va fi acceptată nici de Serbia, nici de sârbii din Kosovo”. “Decizia UE este ilegală şi este adoptată contrar Cartei ONU şi principiilor de bază privind inviolabilitatea frontierelor”, a precizat el. “Serbia este membru ONU şi nu al UE, iar această decizie este o încălcare a Cartei 1244”, a mai spus acesta. Rezoluţia 1244 prevede că provincia Kosovo va fi administrată de o misiune ONU, rămânând sub suveranitatea Serbiei.
“Profită clanurile”
Generalul italian Fabio Mini, fost comandant al forţelor NATO în Kosovo, critică dur independenţa Kosovo, apreciind că ea va fi profitabilă pentru “clanuri” şi nu pentru populaţie, relatează AFP. Independenţa “va fi profitabilă pentru cei care comandă: Thaci (Hashim, premier) care are afaceri cu petrol, Ramush Haradinaj (fost premier), care este judecat de Tribunalul penal internaţional (TPI) de la Haga, Agim Ceku (fost premier) care vrea să devină generalissim, Behgjet Pacolli (om de afaceri), care are nevoie de un loc pentru a depozita banii imperiului său”, a declarat generalul care a comandat forţele NATO în perioada 2002-2003.
• de Marina Constantinoiu
Mile Cărpenişan, Priştina