x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen: Rusia masează noi trupe la graniţa cu Ucraina

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen: Rusia masează noi trupe la graniţa cu Ucraina

20 Iun 2014   •   08:45
Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen: Rusia masează noi trupe la graniţa cu Ucraina
Sursa foto: EPA/WILL OLIVER / POOL

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat joi, la Londra, că cel puţin alte câteva mii de militari ruşi se află acum la frontiera de est a Ucrainei, acţiune calificată de Rasmussen ca fiind un pas înapoi regretabil, informează Reuters, conform Agerpres. 'Vedem acum o nouă consolidare a prezenţei militare la graniţa cu Ucraina. Cel puţin alte câteva mii de trupe ruseşti sunt acum desfăşurate. Consider acest lucru un pas înapoi extrem de regretabil. Se pare că Rusia păstrează deschisă opţiunea de a interveni în continuare în Ucraina. Comunitatea internaţională trebuie să răspundă în mod ferm în cazul în care Rusia va interveni în continuare în Ucraina', a declarat Rasmussen în capitala Marii Britanii.

Un mesaj asemănător a transmis către Moscova şi premierul britanic.

„Rusia trebuie să ia o serie de măsuri pentru a nu lăsa armele să treacă graniţa, pentru a se asigura că aşa-numiţii separatişti nu mai sunt sprijiniţi şi să contribuie la stabilizarea, şi nu la destabilizarea Ucrainei”, a spus David Cameron.


×