Taifunul care a devastat Filipinele ar trebui considerat de toată lumea drept un avertisment la adresa planetei, care să ne determine să luăm măsuri pentru a pune capăt încălzirii globale, pentru că în caz contrar va trebui să suportăm consecințele, a declarat sâmbătă, în Estonia, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, informează AFP.
"Ne aflăm într-un moment crucial. Viitorul nostru depinde de ceea ce vom decide. Însă există în continuare oameni pe Pământ care par să creadă că avem două planete", a declarat Ban Ki-moon la Universitatea din Tallinn, în fața a sute de studenți, diplomați și jurnaliști. "Am văzut ce s-a întâmplat în Filipine. Este un avertisment urgent la adresa Pământului, un exemplu care arată cum schimbările climatice ne afectează pe toți", a adăugat el.
"Trebuie să acționăm înainte să fie prea târziu", a subliniat Ban Ki-moon. "Amenințarea unei creșteri de doar 2% a temperaturii globale ne va afecta pe toți. Amenințarea este reală și avem cu toții responsabilitatea de a o elimina", a subliniat secretarul general al ONU. Ban Ki-Moon i-a încurajat pe oamenii de știință să se implice mai mult în dezvoltarea durabilă pentru a găsi soluții la aceste probleme.
Mai multe informatii, pe Agerpres.