Comisia Europeană a lansat o adevărată 'vânătoare de vrăjitoare' contra mai multor ţări central-europene care vorbesc deschis şi onest despre provocările europene şi care oferă, de asemenea, răspunsuri eficiente la acestea, a afirmat joi ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, citat de MTI.
Într-o declaraţie de presă, şeful diplomaţiei ungare s-a referit concret la cererea Comisiei Europene adresată Poloniei de a suspenda reforma sistemului său judiciar şi a susţinut că executivul comunitar se amestecă în afacerile interne ale Ungariei şi ale Poloniei, ca parte a unei 'vânători de vrăjitoare'.
Ministrul ungar a adăugat că sarcina Comisiei Europene este de a garanta că tratatele Uniunii Europene sunt respectate în conformitate cu dreptul comunitar, mai degrabă decât de a 'acţiona ca un organism politic şi a face declaraţii cu fundament politic'.
Conservatorii aflaţi la guvernare în Polonia au sfidat joi Comisia Europeană prin adoptarea unei legi controversate privind reforma Curţii Supreme poloneze, act normativ denunţat de opoziţie drept o 'lovitură de stat' care va reduce independenţa sistemului judiciar.
Prin acordarea unei influenţe sporite asupra Curţii Supreme, parlamentul polonez a ignorat avertismentul Comisiei Europene, care miercuri a somat Varşovia să suspende noile reforme controversate din sistemul său judiciar, întrucât reprezintă 'riscuri clare pentru independenţa justiţiei' din Polonia.
Executivul comunitar le-a solicitat autorităţilor poloneze 'să pună în suspensie noile legi şi să reia dialogul angajat' cu Bruxellesul pentru a 'răspunde temerilor grave' exprimate cu privire la statul de drept.
Legislaţia, despre care criticii susţin că va eroda independenţa sistemului judiciar şi va submina democraţia, a fost aprobată recent de legislativul de la Varşovia, dar trebuie să fie promulgată de către preşedintele polonez Andrzej Duda. Temerile Comisiei Europene se referă la patru legi, în legătură cu Consiliul Naţional al Magistraturii, Curtea Supremă, Şcoala Naţională de Magistratură şi organizarea tribunalelor ordinare.
''Dacă vor fi implementate în actuala lor formă, aceste legi vor avea un impact negativ extrem de semnificativ asupra independenţei sistemului judiciar şi vor spori ameninţarea sistemică la adresa statului de drept în Polonia'', a avertizat miercuri executivul UE, care preciza că examinează opţiunile juridice şi politice, inclusiv suspendarea dreptului de vot al Poloniei în Consiliul European şi Consiliul UE. AGERPRES