x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Şeful FBI este convins că ucigaşul din Orlando a fost radicalizat pe internet

Şeful FBI este convins că ucigaşul din Orlando a fost radicalizat pe internet

13 Iun 2016   •   22:30
Şeful FBI este convins că ucigaşul din Orlando a fost radicalizat pe internet

Şeful FBI James Comey şi-a exprimat convingerea luni că ucigaşul din Orlando a fost "radicalizat" în parte pe internet şi s-a inspirat din diverse organizaţii extremiste, fără a fi "condus" de acestea, relatează AFP.

"Există indicii puternice de radicalizare a acestui ucigaş. Şi o potenţială inspiraţie din organizaţii teroriste străine", a declarat Comey, a doua zi după măcelul ce a făcut 49 de morţi şi 53 de răniţi şi a fost revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI).

"Noi suntem convinşi că acest criminal a fost radicalizat cel puţin în parte pe internet", a precizat directorul Biroului Federal de Investigaţii din SUA, care a refuzat în mod explicit să pronunţe numele ucigaşului.

Dar FBI "nu a văzut elemente care să sugereze că a fost o conspiraţie dirijată din străinătate sau că el făcea parte dintr-o anumită reţea", a notat Comey, după ce s-a întâlnit cu preşedintele Barack Obama.

"Nu este complet clar în acest stadiu care este grupul terorist pe care el aspira să îl susţină, cu toate că şi-a exprimat în mod clar afinitatea în momentul atacului pentru SI", a subliniat responsabilul FBI.

În timpul masacrului, el a sunat la numărul de urgenţă 911 de trei ori. "În timpul apelurilor sale, el a spus că face acest lucru pentru şeful SI, pe care l-a numit şi căruia i-a jurat credinţă, dar şi-a exprimat de asemenea solidaritatea cu autorii atentatelor de la maratonul din Boston şi cu un bărbat din Florida care a murit într-un atentat sinucigaş în Siria pentru Frontul al-Nosra, un grup în război cu Statul Islamic", a detaliat şeful FBI.

Faptul că autorii atentatelor din Boston şi jihadistul din Florida nu au legătură cu SI "adaugă un pic de confuzie cu privire la motivele lui", a mai spus Comey.

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: orlando sua atac