x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Semnal de alarmă - Freedom House: România, codaşă la tema democratizării

Semnal de alarmă - Freedom House: România, codaşă la tema democratizării

de Sînziana Stancu    |    25 Iun 2008   •   00:00

Raportul Nations in Transit 2008, elaborat de Freedom House şi lansat astăzi pe internet, care examinează evoluţia democratizării în 29 de ţări aflate în tranziţie, arată că România se află într-o perioadă de stagnare,  iar reforma în justiţie, în regres.



Raportul Nations in Transit 2008, elaborat de Freedom House şi lansat astăzi pe internet, care examinează evoluţia democratizării în 29 de ţări aflate în tranziţie, arată că România se află într-o perioadă de stagnare,  iar reforma în justiţie, în regres.

Reprezentanţii Freedom House România au lansat astăzi online raportul Nations in Transit (NIT) 2008, în care se consemnează anumite tendinţe îngrijorătoare privind consolidarea democraţiei la nivel mondial în cele 29 de ţări analizate.
În cazul României, în raport se precizează că este vorba despre o stagnare îngrijorătoare a procesului de democratizare, cauzele principale fiind problema corupţiei, a guvernării la nivel naţional şi a independenţei presei şi justiţiei.

INSTABILITATE POLITICĂ.
În ceea ce priveşte guvernarea la nivel naţional, raportul menţionează că aceasta a fost influenţată de instabilitatea politică din 2007 şi dă ca exemplu faptul că Parlamentul a încercat să-l înlăture pe preşedinte, deşi Curtea Constituţională dăduse un aviz negativ.
    
VULNERABILI FINANCIAR. Societatea civilă din România rămîne vulnerabilă financiar şi politic, precum şi supusă presiunilor politicienilor, se mai arată în raport. Referitor la independenţa presei, raportul critică faptul că unii magnaţi controlează mass-media şi că aceasta a fost mult afectată prin implicarea în campanii de defăimare şi şantaje. Singurele aspecte pozitive pe care le reţine raportul sînt judecarea unor jurnalişti vinovaţi de corupţie şi demisia unui jurnalist care a recunoscut că a întreprins practici inadecvate.

REGRES. Anul 2007 a reprezentat un pas înapoi în reforma justiţiei din România, mai precizează raportul, menţionînd că succesorul ministrului Justiţiei, Monica Macovei, a încercat fără succes să demită un procuror DNA şi să desfiinţeze Direcţia Naţională Anticorupţie. Raportul mai arată că procurorii au continuat să pună sub acuzare politicieni importanţi, dar, în ciuda eforturilor depuse de magistraţi, repetatele tentative ale guvernului şi ale unora dintre membrii Parlamentului de a subordona justiţia şi de a pune capăt cercetărilor vizînd fapte de corupţie comise de anumiţi politicieni au constituit o ameninţare constantă la adresa independenţei justiţiei.

PROBLEMA SPINOASĂ. În afară de justiţie, documentul menţionează o altă problemă spinoasă − corupţia, unde lupta împotriva acestui fenomen îngrijorător stagnează, eforturile justiţiei de a cerceta mai multe personaje importante din lumea politică şi cea a mediului de afaceri fiind adesea împiedicată, din cauza presiunilor politice şi a jocurilor de interese.  Raportul critică faptul că, deşi miniştrii au fost obligaţi să demisioneze după ce s-a dat în vileag că au primit mită, instanţele au ezitat şi ezită în continuare să se pronunţe în marile cazuri de corupţie, preferînd să recurgă la artificii juridice, pentru a amîna luarea unor decizii.

ŞAPTE SUBCATEGORII. Jeannette Goehring, autoarea raportului, a explicat metodologia pe baza căreia s-a calculat nivelul democraţiei în cele 29 de state. Există şapte subcategorii, notate de la 1 la 7 – 1, reprezentînd cel mai înalt nivel de democraţie, iar 7 caracterizînd ţările în care regimul este total autoritarist. Cele şapte subcategorii pe baza cărora se calculează scorul democraţiei sînt: procesul electoral, societatea civilă, independenţa presei, calitatea guvernării, guvernarea la nivel naţional, guvernarea la nivel local, organizarea şi independenţa justiţiei şi corupţia. Pentru România,  nivelul democratizării a fost cotat la 3,36 în 2008, faţă de 3,29 în 2007.
    

×
Subiecte în articol: externe romania raportul