x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Serbia doreşte să intre în UE, dar are câteva condiţii

Serbia doreşte să intre în UE, dar are câteva condiţii

05 Oct 2016   •   21:23
Serbia doreşte să intre în UE, dar are câteva condiţii
Sursa foto: pixabay.com

Serbia doreşte să devină membră a Uniunii Europene, dar nu cu preţul recunoaşterii Kosovo sau cu cel al renunţării la prietenia tradiţională cu Rusia, a declarat miercuri preşedintele sârb, Tomislav Nikolic, relatează agenţia Tanjug, care citează biroul de presă al preşedinţiei de la Belgrad.

El a făcut această declaraţie în timpul unei întâlniri cu fostul comisar european pentru extindere, Stefan Fule, în prezent trimis special al Ministerului ceh de Externe pentru Balcanii Occidentali şi OSCE.

Preşedintele sârb a reafirmat cu această ocazie angajamentul ţării sale faţă de integrarea europeană, exprimându-şi totodată speranţa că blocul comunitar va găsi soluţii pentru provocările cu care se confruntă.

Referindu-se la situaţia din regiune, el a apreciat că uneori Croaţia nu acţionează conform cu standardele europene. Guvernul de la Belgrad l-a acuzat lunile trecute pe cel de la Zagreb că nu îşi dă acordul pentru deschiderea unor noi capitole de negociere pentru aderarea Serbiei la UE.

Cât despre Bosnia, preşedintele sârb a estimat că aceasta are probleme funcţionale majore. El a asigurat că, în calitate de garant al acordului de la Dayton, Serbia nu va întreprinde nimic de natură să pună în discuţie implementarea acestuia. Acordul de la Dayton a pus capăt războiului dintre anii 1992-1995 şi a stabilit împărţirea Bosniei în două entităţi, sârbă şi croato-musulmană, legate printr-un guvern federal.

Locuitorii oraşului bosniac Srebrenica, cunoscut pentru masacrul comis împotriva musulmanilor de trupele sârbo-bosniece în anul 1995, au ales la scrutinul de duminică pentru prima dată un primar de etnie sârbă. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Ana Maria Luca)
 

×
Subiecte în articol: serbia ue uniunea europeana conditii Rusia