x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Serbia interzice intrarea în ţară vicepremierului şi ministrului croat al apărării

Serbia interzice intrarea în ţară vicepremierului şi ministrului croat al apărării

26 Apr 2018   •   18:24
Serbia interzice intrarea în ţară vicepremierului şi ministrului croat al apărării

 Serbia i-a interzis joi intrarea în ţară vicepremierului şi ministrului croat al apărării, Damir Krsticevic, după o măsură similară luată de Zagreb la sfârşitul săptămânii trecute, relatează Reuters. 

Disputa dintre cele două foste republici iugoslave care au fost adversare în războaiele din anii 90 a început săptămâna trecută, când o delegaţie croată şi-a scurtat vizita în Serbia după ce deputatul ultranaţionalist sârb Vojislav Seselj - recent condamnat la Haga pentru crime de război - a proferat insulte la adresa croaţilor şi a încercat să rupă drapelul croat. 

Ulterior, duminică, autorităţile croate au anunţat că ministrul sârb al apărării, Aleksandar Vulin, nu este binevenit în Croaţia la slujba anuală în memora victimelor lagărului de exterminare de la Jasenovac din al Doilea Război Mondial. Serbia a decis să-i interzică accesul în ţară vicepremierului croat într-un gest de reciprocitate. 

"Guvernul sârb consideră că gesturile Croaţiei sunt contrare spiritului de cooperare între vecini şi respectului faţă de valorile fundamentale europene, între care se numără şi libertatea de circulaţie", se arată într-un comunicat al Belgradului. Croaţia a devenit de curând membră a Uniunii Europene, iar Serbia este stat candidat. 

Autorităţile croate l-au acuzat duminică pe Vulin că încearcă să submineze suveranitatea ţării prin declaraţia sa conform căreia Zagrebul nu are autoritatea de a decide dacă el poate sau nu să viziteze Croaţia. El a calificat faptul că i s-a interzis să participe la evenimentul din satul Mlaka, din apropiere de locul fostului lagăr, drept o încercare de a-i reduce la tăcere pe cei care vorbesc despre crimele comise atunci de Statul Independent al Croaţiei, susţinut de fascişti.

AGERPRES

×