Ministrul rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov, a apreciat sâmbătă că este "foarte posibil" să se ajungă la un acord pentru "soluționarea conflictului" în estul Ucrainei, după ce o inițiativă franco-germană în acest sens a fost prezentată vineri la Moscova, relatează AFP și DPA.
"Aceste negocieri vor continua după programul pe care îl știți. Credem că este foarte posibil să avem rezultate și să cădem la un acord asupra unor recomandări care le vor permite celor două părți să pună cu adevărat capăt conflictului", a spus Serghei Lavrov la Conferința pentru securitate de la Munchen.
"Există motive bune pentra a fi optimist", a adăugat el, arătându-se mult mai puțin prudent decât cancelarul german Angela Merkel, care tocmai declarase că "nu este sigur că aceste discuții își vor atinge scopul".
"Dar aceasta merită efortul de a fi încercat", adăugase ea, a doua zi după negocieri îndelungate cu președintele rus Vladimir Putin și înainte de a se întâlni cu președintele ucrainean Petro Poroșenko și cu vicepreședintele american Joe Biden la Munchen.
"Criza nu poate fi soluționată prin forță militară", a afirmat Lavrov. "Există tot mai multe apeluri pentru susținerea și furnizarea de arme letale Ucrainei", a spus el, referindu-se la dezbaterea de la Washington despre o acordarea unei asistențe militare Ucrainei pentru a o ajuta să modifice situația actuală de pe teren cu privire la acest subiect.
Președintele american Barack Obama, care i s-a opus până în prezent, ar urma să se pronunțe în curând cu privire la acest subiect.
Aceasta "nu ar face decât să accelereze tragedia", a avertizat Lavrov.
Pe de altă parte, ministrul rus a cerut "negocieri directe" între guvernul ucrainean și conducătorii republicilor autoproclamate ale Donețkului și Luganskului, ceea ce Kievul refuză categoric.
Țările occidentale acuză Rusia încă de la începutul conflictului, în urmă cu zece luni, că îi înarmează pe rebelii proruși și că trimite trupe pentru a-i susține în lupta lor împotriva armatei ucrainene, ceea ce Moscova a dezmințit întotdeauna.
"Sper într-adevăr că eforturile președinților Franței, Rusiei și cancelarului german vor avea un rezultat care va fi susținut de părțile în conflict și care va permite să calmeze situația", a spus Lavrov, luând totuși apărarea rebelilor separatiști proruși. "Ei trăiesc pe pământul lor, se bat pentru pământul lor, cauza lor este justă", a estimat el.