x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Serghei Lavrov: Marile puteri nu pot aştepta la infinit în dosarul nuclear iranian

Serghei Lavrov: Marile puteri nu pot aştepta la infinit în dosarul nuclear iranian

28 Ian 2010   •   00:00

Marile puteri nu "vor putea aştepta la infinit" în dosarul nuclear iranian, a declarat, miercuri, la Londra, ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, la încheierea unei întrevederi cu omologul american, Hillary Clinton, relatează AFP.



"Este clar că nu putem aştepta la infinit, iar partenerii noştri vorbesc deja despre nevoia de a discuta despre măsuri suplimentare (împotriva Iranului - n.red.) în cadrul Consiliului de Securitate pentru a atinge obiectivele stabilite de comunitatea internaţională", a declarat Lavrov, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea rusă.

"Suntem decepţionaţi că Iranul nu a reacţionat într-o manieră constructivă la propunerile" marilor puteri, a adăugat el.

Şefii diplomaţiilor rusă şi americană "au purtat o discuţie deschisă asupra modalităţilor de a avansa în mod productiv pe calea presiunilor, în esenţă prin acţiuni la nivelul ONU", a afirmat, la rândul său, un oficial al diplomaţiei americane, sub protecţia anonimatului.

Întâlnirea "a fost foarte constructivă, într-un spirit de colaborare", a adăugat sursa citată.

Hillary Clinton şi Serghei Lavrov au discutat cu ocazia reuniunilor de la Londra dedicate situaţiei din Yemen şi Afganistan.

×
Subiecte în articol: externe