"Nicio pedeapsă, nicio sancţiune nu pot distruge voinţa poporului nostru, voinţa conducerii noastre, hotărâte să apere adevărul istoric şi interesele legitime ale Rusiei, şi să oprească ameninţările directe la adresa securităţii, culturii şi istoriei noastre, create chiar de-a lungul graniţelor noastre, ceea ce se întâmplă de ani de zile", a declarat oficialul la o ceremonie de depunere de flori în memoria diplomaților ruși uciși în Al Doilea Război Mondial.
El a mai precizat că acum se va decide dacă va exista o ordine mondială multipolară "controlată pe deplin de Statele Unite, ceea ce îşi doreşte Washingtonul şi tolerează alte ţări occidentale, sau lumea va fi dreaptă şi democratică".
Lavrov precizează că Rusia și "marea majoritate a ţărilor" fac apel la o ordine mondială corectă.
"Eforturile noastre nu se bazează pe speculaţii, precum regulile pe care americanii le-au inventat şi încearcă să le impună tuturor, ci se bazează pe Carta Naţiunilor Unite, organizaţie care a fost creată după cel de-Al Doilea Război Mondial. Cei care nu acceptă egalitatea şi vor să dicteze lumii vor să rescrie idealurile de justiţie şi egalitate suverană ale tuturor ţărilor. La baza tuturor eforturilor noastre nu stau nişte construcţii speculative, precum regulile inventate de americani, care sunt impuse tuturor celorlalţi, ci Carta ONU, o organizaţie care a fost creată ca urmare a celui de-Al Doilea Război Mondial"
Acesta mai spune că există un război de propagandă împotriva poporului rus.
"Este vorba despre orice rus ajuns într-o ţară europeană, occidentală sau alta. Şi, desigur, în această manifestare a rasismului deschis este o altă formă de discriminare adusă acum la absurd, în aşa măsură încât se insuflă ură pentru tot ceea ce are legatură într-un fel sau altul cu Federaţia Rusă".
Lavrov continuă să acuze încurajarea nazismului.
"Occidentul încearcă acum să muşamalizeze nazismul, să încurajeze manifestările naziste în Europa modernă. Ei încearcă deja nu numai să echivaleze învingătorii nazismului cu criminalii, ci şi să prezinte Rusia drept principalul vinovat al celui de-Al Doilea Război Mondial. Acest lucru se întâmplă în ţările baltice şi în Ucraina", a susţinut Lavrov.