Uniunea Europeană a anulat restricţiile de circulaţie pentru preşedintele parlamentului de la Tiraspol, Evghenii Şevciuk
Uniunea Europeană a anulat restricţiile de circulaţie pentru preşedintele parlamentului de la Tiraspol, Evghenii Şevciuk, despre care presa rusă scria, la începutul acestei luni, că ar urma să-l înlocuiască în foarte scurt timp pe şeful grupării transnistrene Igor Smirnov, care se pare că a pierdut sprijinul Moscovei. Chişinăul şi Tiraspolul au primit zilele acestea, pe canalele diplomatice de la Bruxelles, lista reînnoită a liderilor regiunii transnistrene cărora le este interzisă intrarea în UE. Uniunea a introdus în februarie 2003 restricţii pentru deplasarea tuturor liderilor regiunii transnistrene în spaţiul comunitar, motivaţia oficială fiind atitudinea inflexibilă, necooperantă şi neconstructivă la negocierile pentru reglementarea conflictului. Interdicţia este actualizată anual.
Pe “lista neagră” figurează liderul autoproclamatei republici, Igor Smirnov (foto), miniştrii şi soţiile lor, şefii administraţiilor locale, politicieni şi activişti din cadrul unor organizaţii neguvernamentale suspecte. Şevciuk (34 de ani) este unul dintre proprietarii cunoscutului şi dubiosului concern transnistrean Sheriff, cu numerose ramificaţii în economia transnistreană – în petrol, în producţia de băuturi alcoolice, în comerţ şi în domeniul bancar.
• Vitalie Călugăreanu, Chişinău