x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bărbat de 2,18 metri, eliberat din puşcărie pentru că nu încăpea în paturile din penitenciar

Bărbat de 2,18 metri, eliberat din puşcărie pentru că nu încăpea în paturile din penitenciar

28 Mar 2014   •   12:35
Bărbat de 2,18 metri, eliberat din puşcărie pentru că nu încăpea în paturile din penitenciar

Un englez de 2,18 metri a fost eliberat din închisoare pentru că nu încăpea în paturile din penitenciar. Jude Medcalf, de 23 de ani, avea, de asemenea, probleme în a găsi o uniformă care să-i vină şi devenise ţinta violenţelor celorlalţi deţinuţi în cele 75 de zile pe care le-a petrecut după gratii.

Tânărul, care suferă de sindromul Klinefelter, a fost condamnat după ce a tras cu un pistol cu bile în prietena sa. Ulterior, acesta a furat cadourile de Crăciun pe care le găsise într-un spital.

Medcalf va fi plasat în arest la domiciliu timp de şase luni şi va face muncă în folosul comunităţii vreme de un an.

În cererea de eliberare, avocaţii lui Medcalf au susţinut că cei care suferă de sindromul Klinefelter cresc în exces, însă rămân cu afectivitatea unui adolescent şi la maturitate.

Sue Cook, care conduce o asociaţie pentru sprijinul celor care suferă de această afecţiune, spune că sindromul Klinefelter dezvoltă şi latura agresivă a celor afectaţi.

Avocatul apărării, William Parkhill, spune că Medcalf, pe lângă faptul că nu încăpea în pat, devenise şi o ţintă pentru ceilalţi deţinuţi.

"Este o ţintă pentru că pare suficient de mare pentru a fi un adversar impresionant, dar este suficient de imatur pentru a nu face faţă unor ameninţări", a spus acesta.

×
Subiecte în articol: sindromul klinefelter inchisoare