O încetare a focului a intrat în vigoare sâmbătă la ora 0.00 locală în Siria (22.00 GMT vineri) între regim şi rebeli, potrivit unui acord încheiat luni între Rusia şi Statele Unite şi susţinut de ONU, informează AFP.
Acesta este primul armistiţiu de această amploare în războiul ce a făcut peste 270.000 de morţi din martie 2011.
Exact la miezul nopţii, armele au tăcut în suburbiile Damascului şi în oraşul Alep, potrivit corespondenţilor France Presse.
Ultraradicalii grupării Statul Islamic (Sl), care controlează cu o mână de fier nord-estul şi estul ţării, precum şi jihadiştii Frontul Al-Nosra nu sunt incluşi în acord. Şeful Frontului, Abu Mohammad al-Jolani, le-a cerut rebelilor care îi sunt aliaţi în multe locuri să respingă armistiţiul, pe care l-a calificat "umilitor".
Chiar înainte de ora prevăzută pentru oprirea luptelor, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluţie sprijinind armistiţiul şi emisarul ONU pentru Siria Staffan de Mistura a convocat guvernul şi opoziţia la o nouă sesiune de negocieri de pace la 7 martie, cu condiţia ca "încetarea ostilităţilor să fie la nivel global şi accesul umanitar menţinut".
În timpul zilei, au avut loc bombardamente intense. Potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), avioanele ruseşti şi ale regimului au efectuat 180 de raiduri asupra regiunii Damasc, în nordul şi vestul provinciei nordice Alep, precum şi asupra provinciilor centrale Homs şi Hama. Aceste regiuni, deţinute de rebeli, sunt vizate în mod direct de încetarea focului.
Raidurile au vizat de asemenea regiunea Latakia (vest) şi zone controlate de Statul Islamic. AGERPRES