Compania aeriană slovacă, aflată în dificultăţi financiare severe, a intrat astăzi, oficial, în faliment, a anulat toate zborurile şi şi-a suspendat operaţiunile. SkyEurope şi-a început operaţiunile în 2001 şi a efectuat primul zbor de pasageri în februarie 2002.
"SkyEurope informează, cu mari regrete - în special pentru pasageri şi angajaţi, dar şi pentru partenerii de afaceri - că SkyEurope Airlines AS (înregistrată în Slovacia), subsidiara operaţională a SkyEurope Holding AG (Austria), a suspendat operaţiunile după ce administratorul special responsabil cu restructurarea companiei a cerut oficial începerea procedurii de faliment", se arată într-un comunciat al companiei, citat de Mediafax.
Administratorul special numit de justiţia slovacă a evaluat SkyEurope şi a ajuns la concluzia că operatorul nu dispune de fonduri suficiente pentru susţinerea operaţiunilor.
"S-a ajuns la această situaţie din cauza deciziilor recente ale furnizorilor, scăderii cererii din partea pasagerilor şi a veniturilor din trafic aerian. Compania a încercat să obţină un împrumut punte pentru a remedia golul de lichiditate, însă finanţarea nu a fost acordată", se arată în comunicat.
Reprezentanţii SkyEurope nu au fost disponibili pentru comentarii, după publicarea anunţului pe site-ul bursei de la Viena şi în presă, potrivit Reuters.
Compania aeriană şi-a început operaţiunile în 2001 şi a efectuat primul zbor de pasageri în februarie 2002.
În luna iunie a acestui an, SkyEurope a obţinut în instanţă protecţia faţă de creditori pentru o perioadă de trei luni, încercând să se restructureze şi să ramburseze datoriile scadente şi restanţele.
Operatorul a anulat, luni, toate zborurile din Slovacia până la miezul nopţii, iar autorităţile de la Praga au suspendat toate zborurile din capitala cehă începând de marţi din cauza restanţelor companiei.
SkyEurope a înregistrat o pierdere de 18,94 milioane de euro în anul fiscal încheiat la 30 septembrie 2008, după un rezultat negativ de 15,68 milioane de euro în anul fiscal anterior. (V.A.)
Citește pe Antena3.ro