Premierul sloven de centru stânga Miro Cerar şi-a anunţat demisia după invalidarea unui referendum guvernamental de aprobare a unui proiect major de infrastructură.
"Forţele trecutului nu ne permit să lucrăm pentru generaţiile viitoare. (...) Prezint demisia mea Parlamentului", a anunţat şeful guvernului sloven, într-o conferinţă de presă, după ce Curtea Constituţională a invalidat un referendum referitor la amenajarea portului Koper, la Marea Adriatică.
Prin aceasta consultare populara organizata în septembrie 2017, alegătorii sloveni au aprobat construcţia unei noi căi ferate pentru a deservi singurul mare port comercial sloven, de o importanţă strategică pentru ţară. Este vorba de un proiect de referinţă al coaliţiei lui Cerar, estimat la peste un miliard de euro.
Curtea Constituţională a reproşat guvernului că nu şi-a îndeplinit obligaţia sa de neutralitate prin finanţarea campaniei cu fonduri publice. Renunţarea lui Cerar vine pe fondul unor revendicări sociale, în serviciul public în special, unde grevele s-au înmulţit de la începutul anului, şi cu câteva luni înainte de alegerile parlamentare, care ar trebui să fie organizate în luna iunie.
Anularea referendumului a fost, potrivit premierului Cerar, "picătura de apă care a făcut să se verse paharul" într-o coaliţie de guvernare compusă din trei partide între care tensiunile au tot sporit. Miro Cerar a apreciat că revine şefului statului, Borut Pahor, decizia de a convoca sau nu alegeri anticipate.
La putere din 2014, Cerar, un jurist de 54 de ani, a făcut senzaţie câştigând alegerile legislative în fruntea unui partid cu totul nou, la câteva luni după ce a intrat în politică. AGERPRES