Cineastul american Oliver Stone va regiza un film despre dezvăluirile lui Edward Snowden în privinţa spionajului american. Va fi o ecranizare a cărţii ziaristului Luke Harding de la The Guardian, relatează agenţia Belga, citată de Agerpres.
Filmările la lungmetrajul ce va adapta pentru marele ecran cartea 'The Snowden Files: The Inside Story of the World's Most Wanted Man' urmează să înceapă în cursul acestui an, potrivit aceleiaşi surse. 'Sunt încântat şi de-abia aştept să lucrez cu Oliver Stone la acest proiect minunat. Filmul va fi o mare coproducţie europeană', a scris luni pe contul său de Twitter ziaristul Luke Harding.
El a precizat că Oliver Stone va scrie scenariul şi va realiza filmul alături de producătorul cu care colaborează de multă vreme, Moritz Borman. 'Este una din cele mai bune poveşti ale epocii noastre', a spus într-un comunicat Oliver Stone (67 de ani), citat de The Guardian. Câştigătorul a trei premii Oscar - pentru 'Plutonul', 'Născut pe 4 iulie' şi 'Midnight Express' -, regizorul preferă să trateze în filmele sale subiecte politice şi de actualitate. Extrem de angajat din punct de vedere politic, el l-a susţinut public pe fondatorul Wikileaks, Julian Assange, precum şi pe fostul preşedinte venezuelean Huga Chavez şi pe cel cubanez, Fidel Castro.
Fost consultant al agenţiei de securitate naţională NSA, Edward Snowden, refugiat în prezent în Rusia, este acuzat în SUA de spionaj şi furt de documente aparţinând statului. Dezvăluirile lui, a căror sursă sunt documente furate, au pus pe jar guvernul american şi au dus la tensionarea relaţiilor cu ţări aliate, indignate să constate că Statele Unite au înregistrat chiar şi conversaţii particulare ale unor lideri ai lor.