Retragerea neaşteptată a licenţei de funcţionare a Master Bank a lăsat milioane de ruşi cu cardurile blocate.
Banca centrală a Rusiei a retras miercuri, cu efect imediat, licenţa de funcţionare a Master Bank, o instituţie financiară creată în 1992 şi care îl avea în componenţa consiliului de administraţie pe Igor Putin, un văr al preşedintelui Vladimir Putin.
Autoritatea de reglementare a explicat că nu a avut altă soluţie decât să închidă bancă, după ce a constatat "încălcarea repetată" a legii de prevenire a spălării banilor. Ministerul de Interne a estimat că sumele implicate în activităţi suspecte sunt de peste 45 de milioane de euro.
Deşi Master Bank ocupă doar locul 70 pe piaţa bancară a Rusiei, din punctul de vedere al activelor, consecinţele pentru populaţie sunt spectaculoase, întrucât banca deţine o treime din reţeaua de bancomate din Rusia şi este pe locul al cincilea în privinţa cardurilor aflate în circulaţie.
Astfel că milioane de ruşi s-au trezit brusc în situaţia în care nu pot avea acces la conturile lor. Totodată, cei care credeau că nu au nicio legătură cu Master Bank, au constatat că nu mai pot folosi cardurile întrucât banca administra datele a alte 200 de companii mici.
Numeroase companii foloseau cardurile emise de Master Bank pentru a plăti salariile angajaţilor, care sunt în prezent blocate.
Majoritatea clienţilor îşi vor recupera mare parte din fonduri, având în vedere că, începând din 2004, statul asigură depozitele până la suma de 700.000 de ruble (15.700 de euro). Peste această sumă, deţinătorii au prioritate la despăgubiri după ieşirea din procedura de faliment.
Rambursările sunt estimate la un nivel record de 30 de miliarde de ruble (675 de milioane de euro).
În schimb, companiile, inclusiv întreprinzătorii particulari, nu beneficiază de garantarea fondurilor.
Pe piaţa bancară din Rusia sunt prezente peste 900 de instituţii, între care câteva bănci mari controlate de autorităţile publice, dar şi numeroase bănci mici, cu o situaţie financiară fragilă şi practici îndoielnice.
Autorităţile încearcă de ceva timp să reducă numărul acestor bănci, înfiinţate imediat după desfiinţarea URSS, atunci când când era suficient să deţii câteva mii de dolari pentru a pune pe picioare o bancă.