x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Viața bate filmul: Un șofer vitezoman a încercat să schimbe locul cu câinele său pentru a evita arestarea

Viața bate filmul: Un șofer vitezoman a încercat să schimbe locul cu câinele său pentru a evita arestarea

de Redacția Jurnalul    |    16 Mai 2023   •   12:30
Viața bate filmul: Un șofer vitezoman a încercat să schimbe locul cu câinele său pentru a evita arestarea

Un șofer beat care circula cu viteză pe o șosea din SUA a încercat să schimbe locul cu câinele său pentru a evita arestarea. El le-a spus polițiștilor că nu s-a aflat la volan în momentul în care a depășit limita de viteză, potrivit Sky News.

Incidentul a avut loc în orașul Springfield. Un șofer tras pe dreapta pentru depășirea vitezei a încercat să schimbe locul cu câinele său pentru a evita arestarea, a anunțat poliția.

Un ofițer din Colorado a declarat că l-a văzut pe bărbat mutându-se pe scaunul pasagerului. Ulterior, el a insistat că nu se afla la volan, dar anchetatorii cred că a fugit de poliție deoarece părea să fie în stare avansată de ebrietate.

Bărbatul a fost oprit de polițiști și a fost arestat. El a fost dus la spital și acum se confruntă cu mai multe acuzații, inclusiv conducerea unei mașini sub influența alcoolului sau a drogurilor.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: sofer vitezoman caine