x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Soții Biden vor primi a treia doză de vaccin anti COVID-19

Soții Biden vor primi a treia doză de vaccin anti COVID-19

19 Aug 2021   •   18:15
Soții Biden vor primi a treia doză de vaccin anti COVID-19

Soții Biden vor primi a treia doză de vaccin anti COVID-19 pentru a se proteja împotriva tulpinii Delta, a anunțat Casa Albă. Administrația SUA a anunțat că va începe o nouă campanie de vaccinare a populaței la 20 septembrie, scrie Reuters.

''Vom primi vaccinurile de consolidare'', a anunţat președintele Joe Biden.

Persoanele imunizate cu Pfizer și Moderna vor putea primi a treia doză la cel puțin opt luni de la a doua doză administrată. Cei imunzați cu Johnson&Johnson vor trebui să mai aștepte deoarece administrarea acestuia a început în martie 2021. 

''Datele disponibile arată clar că protecţia împotriva infectării cu SARS-CoV-2 începe să scadă pe măsura trecerii timpului după primele doze de vaccin. Dacă adăugăm predominanţa variantei Delta, începem să observăm dovezi ale unei protecţii reduse împotriva cazurilor uşoare şi moderate de boală'', arată responsabilii americani din domeniul sănătății.

Prioritate au persoanele vârstnice, cele din casele de bătrâni și lucrătorii din domeniul medical. 

Agența americană pentru Alimente și Medicamente (FDA) trebuie să autorizeze administrarea celei de-a treia doze. 



 

×
Subiecte în articol: Joe Biden a treia doza vaccin COVID