x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Spionul otravit: UE îşi recheamă ambasadorul în Rusia

Spionul otravit: UE îşi recheamă ambasadorul în Rusia

23 Mar 2018   •   06:48
Spionul otravit: UE îşi recheamă ambasadorul în Rusia

Uniunea Europeană îşi va rechema ambasadorul în Rusia pentru "consultări" în urma atacului chimic asupra fostului spion rus Serghei Skripal în Marea Britanie, a confirmat premierul olandez, Mark Rutte, în cursul nopţii de joi spre vineri la Bruxelles.

 

"A fost un acord pentru a rechema ambasadorul UE la Moscova pentru consultări", declarase anterior un înalt responsabil european la finalul primei zile a summitului european.

Cu prilejul acestei întâlniri, cei 28 de sefi de stat si de guvern au apreciat drept "foarte posibil" ca Rusia să se afle în spatele otrăvirii fostului agent dublu şi a fiicei sale, la 4 martie, în oraşul Salisbury din sud-vestul Marii Britanii.

Pe de altă parte, unele state membre ale UE intenţionează să expulzeze diplomaţi ruşi ori să îşi recheme ambasadorii, ca măsuri de retorsiune, a precizat responsabilul european.

"După ce au căzut de acord în legătură cu responsabilitatea acelui act, liderii şi-au continuat discuţiile asupra modalităţii de a putea merge dincolo de simple cuvinte şi a trece efectiv la acţiuni", a precizat responsabilul.

"Unii membri au în vedere posibile expulzări de diplomaţi ruşi ori să îşi recheme proprii diplomaţi", a explicat el sub acoperirea anonimatului. "Este o demonstraţie de intenţie", a subliniat o altă sursă europeană. AGERPRES

×