x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Stare de asediu la periferia orașului Kiev. Specialiștii vor elimina minele lăsate de ruși

Stare de asediu la periferia orașului Kiev. Specialiștii vor elimina minele lăsate de ruși

07 Apr 2022   •   10:35
Stare de asediu la periferia orașului Kiev. Specialiștii vor elimina minele lăsate de ruși
Sursa foto: Ukrainian President’s Office

Autoritățile din Ucraina au introdus starea de asediu în orașul Hostomel, situat la periferia Kievului. Măsura se va aplica timp de o săptămână, perioadă în care militarii vor curăța terenul de minele amplasate de ruși.

Deputatul ucrainean Lesia Vasylenko a anunțat că, începând de joi, în orașul Hostomel, situat la periferia Kievului, a fost introdusă starea de asediu pentru o săptămână.

Starea de asediu, care va ține până pe 14 aprilie, este o „măsură necesară" pentru a demina orașul și a permite întoarcerea în siguranță a civililor, a declarat Vasylenko, potrivit Sky News.

Măsura a fost impusă după ce au apărut rapoarte potrivit cărora sute de persoane din oraș sunt date dispărute după o ocupație de 35 de zile a forțelor rusești.

Mediatoarea pentru drepturile omului din Ucraina, Lyudmyla Denisova, a anunțat că martorii i-au spus că unii dintre cei dispăruți au fost uciși. Ea nu a spus câte persoane au fost omorâte.

De asemenea, Denisova a declarat că trupele rusești au desfășurat o campanie de „teroare în masă și jafuri” în teritoriile ocupate din sudul Ucrainei.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: asediu kiev