Uriaşul incendiu din California a făcut primele două victime: doi pompieri şi-au pierdut viaţa după ce maşina lor s-a răsturnat. Flăcările ameninţă 12.000 de locuinţe la periferia oraşului Los Angeles. Guvernatorul Arnold Schwarzenegger a decretat starea de urgenţă şi i-a chemat pe localnici să urmeze ordinele de evacuare.
Incendiul a înaintat, peste noapte, 11 kilometri şi s-a apropiat de cartierele intens populate din jurul oraşului Los Angeles. Flăcările au atins şi 30 de metri înălţime, iar o ploaie de cenuşă s-a făcut simţită chiar şi în centrul oraşului. Guvernatorul i-a chemat stăruitor pe localnici să ia în serios ordinele de evacuare, după ce trei persoane, care le-au ignorat, au suferit arsuri grave.Autorităţile au emis ordine de evacuare pentru aproape 7.000 de familii, dintre care multe s-au trezit, dimineaţa, în fum şi cu focul în pragul casei, scrie antena3.ro.
Mai multe elicoptere şi avioane încearcă să oprească înaintarea flăcărilor. Mulţi dintre cei 2.000 de pompieri nu s-au odihnit 24 de ore sau chiar mai mult.
Flăcările au distrus până acum vegetaţia de pe 14.000 de hectare. S-au confirmat doar trei case distruse, dar pompierii sunt convinşi că pagubele se vor dovedi mult mai mari atunci când vor putea pătrunde în zona cuprinsă acum de infern. (V.A.)