x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Statele Unite revendică 1 miliard de dolari în bitcoin furați de pe platforma Silk Road

Statele Unite revendică 1 miliard de dolari în bitcoin furați de pe platforma Silk Road

07 Noi 2022   •   21:32
Statele Unite revendică 1 miliard de dolari în bitcoin furați de pe platforma Silk Road

Statele Unite solicită confiscarea a peste 1 miliard de dolari în bitcoin furați de pe platforma online Silk Road, au declarat luni procurorii federali din Manhattan, conform Reuters.

În cea de-a doua cea mai mare confiscare din istoria Departamentului de Justiție al SUA, agenții Internal Revenue Service (IRS) au obținut 50.000 de bitcoin în timpul unei percheziții efectuate în noiembrie 2021 la locuința inculpatului James Zhong din Gainesville, Georgia.

Zhong, în vârstă de 32 de ani, a pledat vineri vinovat de fraudă electronică pentru că a păcălit sistemul de procesare al Silk Road să elibereze fondurile în conturile sale în 2012.

În momentul confiscării, activele valorau peste 3 miliarde de dolari. De atunci, au pierdut aproximativ două treimi din valoare.

O parte din suma în bitcoin furată a fost găsită pe un computer aflat într-o cutie de popcorn depozitată într-un dulap din baie, a declarat agentul special al IRS Trevor McAleenan.

"Timp de aproape 10 ani, locul în care se afla această sumă masivă de bitcoin dispărută s-a transformat într-un mister de peste 3,3 miliarde de dolari", a declarat procurorul Damian Williams din Manhattan. "Nu ne vom opri din urmărirea banilor ... chiar și până la o placă de circuite pe fundul unei cutii de popcorn".

Guvernul SUA a confiscat Silk Road în 2013, descriind site-ul ca fiind o piață masivă de droguri ilegale, folosită pentru spălare de bani.

Creatorul Silk Road, Ross Ulbricht, a fost condamnat în 2015 pentru șapte capete de acuzare pentru că a permis vânzarea ilegală de droguri prin intermediul bitcoin. El a fost condamnat la închisoare pe viață.

Zhong ar putea fi condamnat la 27 până la 33 de luni de închisoare, deși procurorii pot solicita o pedeapsă mai mare.

De asemenea, acuzatul a fost de acord să renunțe la participația sa la o companie imobiliară, plus 661.900 de dolari și alte bunuri.

(sursa: Mediafax)

×