x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Statele Unite sancţionează Turcia pentru sfidarea NATO și achiziționarea de armament rusesc

Statele Unite sancţionează Turcia pentru sfidarea NATO și achiziționarea de armament rusesc

de Şerban Mihăilă    |    14 Dec 2020   •   20:29
Statele Unite sancţionează Turcia pentru sfidarea NATO și achiziționarea de armament rusesc
Sursa foto: Hepta

Administraţia Donald Trump a anunţat, luni după-amiază, sancţiuni împotriva Turciei, stat aliat în cadrul NATO, din cauza deciziei Ankarei de achiziţionare a sistemelor antiaeriene rusești S-400. Sancţiunile Departamentului american al Trezoreriei vizează Agenţia turcă pentru Industria Apărării, informează Reuters. Decizia riscă să afecteze economia Turciei, care se confruntă deja cu mari probleme, şi să genereze tensiuni suplimentare între Washington şi Ankara.

„Decizia de astăzi transmite semnalul clar că Statele Unite (...) nu vor tolera tranzacţii semnificative cu Rusia în domeniul apărării şi în cel al schimburilor de informaţii”, a declarat secretarul de Stat american, Mike Pompeo, citat de ABC News.

Mike Pompeo: „Îndemn Turcia să rezolve imediat problema sistemelor S-400”

„Îndemn Turcia să rezolve imediat problema sistemelor S-400, în coordonare cu Statele Unite. Turcia este un aliat valoros şi un partener important al SUA pentru securitatea regională. Vrem să continuăm istoria cooperării din ultimele decenii în sectorul apărării, prin eliminarea cât mai curând a obstacolului deţinerii sistemelor S-400", a precizat Pompeo.

Secretarul de Stat, Mike Pompeo, criticase  într-o manieră extrem de dură Turcia, în timpul unei reuniuni virtuale a miniștrilor de Externe ai NATO, organizată la începutul lunii decembrie, acuzând Ankara că alimentează tensiunile între aliați în Marea Mediterană și oferă un cadou nesperat Kremlinului, prin achiziționarea unui sistem rusesc de apărare antiaeriană. Într-o intervenție tăioasă, departe de standardele uzuale ale diplomației NATO, Pompeo a cerut Turciei „să revină la un comportament de aliat”, denunțând „cadoul” făcut Rusiei de către Ankara, prin cumpărarea bateriilor de apărare antirachetă mobile „S-400”, care „nu sunt interoperabile cu sistemele Alianței Nord-Atlantice”, au mărturisit participanți la reuniune, citați de AFP și „Politico”. El a criticat „luarea drept ostatice”, de către Turcia, a eforturilor comune de construire a unei unanimități pentru reforme vitale ale NATO, precum și o atitudine care „slăbește coeziunea Alianței”. Tirada neașteptată a emisarului SUA a dezlegat și alte reacții vehemente contra Turciei, încolțită și atacată direct pentru prima oară la o reuniune NATO. 

Trump își pedepsește pe final de mandat prietenul, pe care îl acoperise în ultimul an

SUA aprobaseră deja de mai multă vreme măsuri contra Ankarei, după achiziționarea sistemului de apărare rusesc, dar acestea au fost blocate de Trump, un mare apărător al lui Erdogan. Prin schimbarea administrației americane, sancțiunile ar fi urmat să intre însă în vigoare oricum. Foarte probabil, prin mimetism, UE va taxa, la rândul ei, atitudinea Turciei în Mediterana și încălcările embargoului ONU asupra livrărilor de armament în Libia, aplicând Turciei sancțiunile promise de mai multă vreme de blocul comunitar.

Turcia a achiziţionat în iulie 2019 un sistem antibalistic şi antiaerian rus S-400, dar cazul a generat o criză între Turcia şi Statele Unite, aliaţi în cadrul NATO. Statele Unite au avertizat că sistemele S-400 nu sunt compatibile cu echipamentele NATO, precizând că ar putea fi expuse date secrete de tip tehnic despre avioanele militare americane F-35. În acest context, administraţia de Washington a suspendat participarea Ankarei la programul avioanelor invizibile pe radar F-35.


 

 

×