x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ştiri

Ştiri

20 Feb 2009   •   00:00

20 februarie 2009



ARME
53 de congresmeni democraţi şi republicani i-au cerut preşedintelui Barack Obama să interzică importul de arme de asalt în SUA, inclusiv din România. Motivul este de a evita ca acestea să alimenteze războiul dintre cartelurile de droguri mexicane. Piaţa civilă a armelor de foc din SUA este inundată de arme ieftine, de tip militar, din ţări ex-comuniste, inclusiv România. Peste 90% din armele confiscate anual în Mexic provin din SUA.

INTERCEPTĂRI
Deputaţii bulgari au decis că mesajele transmise pe Internet şi convorbirile telefonice pot fi interceptate doar dacă există suspiciuni de infracţiuni grave sau delicte cibernetice. Potrivit radio Darik, citat de site-ul novinite.com. parlamentarii au respins textul care permitea Ministerului de Interne să monitorizeze oricând telefoanele sau e-mail-urile.

SUSŢINERE
Liderul partidului israelian de extremă-dreapta Israel Beiteinul, Avigdor Lieberman, îl susţine pe Benjamin Netanyahu pentru formarea viitorului Guvern. El şi-a anunţat oficial decizia de a-l sprijini pe liderul Partidului Likud, pentru un Guvern care să cuprindă şi formaţiunea Kadima, a lui Tzipi Livni.

×
Subiecte în articol: externe