x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

15 Mai 2009   •   00:00

15 mai 2009

DEŢINUŢII BRITANICI FOLOSESC JOCURI INTERACTIVE PENTRU A-ŞI COORDONA BANDELE
Un conflict a izbucnit între Serviciul penitenciarelor şi agenţia de luptă împotriva crimei organizate din Marea Britanie, în urma unor acuzaţii conform cărora deţinuţii ar folosi jocuri interactive pe internet pentru a coordona reţele infracţionale.

Potrivit ediţiei electronice a cotidianului The Times, acuzaţia a fost lansată cu prilejul prezentării raportului anual al Agenţiei pentru Investigarea Infracţiunilor Grave (SOCA), al cărei director, Bill Hughes, afirmă că liderii grupărilor de crimă organizată îşi coordonează operaţiunile de după gratii, transmiţându-şi ordinele prin intermediul jocurilor pe Internet.

Unii foloseau parole în camerele de chat ale jocurilor pentru a acţiona şi console de tip PlayStation pentru încărcarea telefoanelor introduse clandestin în închisori, în timp ce gardienii transmit fără să îşi dea seama informaţii codate în mesaje aparent inocente către rudele acestora. (MFM)

SCANDAL DE SPIONAJ CHINEZO-AMERICAN
China a respins joi acuzaţiile de spionaj formulate de Statele Unite, în care este implicat un oficial din cadrul Departamentului american al Apărării, afirmând că acestea sunt "integral fabricate".

"Facem apel la Statele Unite să renunţe la «mentalitatea lor de război rece», să nu mai aducă acuzaţii fără fundament şi să acţioneze mai mult în vederea consolidării încrederii reciproce", a adăugat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Ma Zhaoxu, citat de AFP.

Departamentul american al Justiţiei anunţase miercuri că un oficial din cadrul Departamentului Apărării, care a făcut parte din forţele aeriene, a fost inculpat pentru spionaj în favoarea Chinei. Locotenent-colonelul în rezervă James Wilbur Fondren (62 de ani), fost adjunct al directorului Comandamentului american pentru Pacific de la Washington, "a complotat ilegal şi în cunoştinţă de cauză" în vederea comunicării unor informaţii secrete.

"Oferirea de informaţii clasificate unui agent străin al Republicii Populare Chineze constituie o ameninţare gravă şi reală la adresa securităţii noastre interne", a declarat Dana Boente, procurorul districtului de est al statului Virginia. (MFM)

ARTHUR WYNN RECRUTA SPIONI COMUNIŞTI LA OXFORD
Identitatea unui agent KGB care a recrutat spioni comunişti la Oxford pentru serviciul de securitate sovietic, înainte şi în timpul celui de-al doilea război mondial, a fost dezvăluită, fiind vorba despre Arthur Wynn, un funcţionar public britanic.

Potrivit ediţiei electronice a The Times, Arthur Wynn, care a fost în acelaşi timp şi "agentul Scott" al KGB, recruta spioni la Oxford, în paralel cu o operaţiune asemănătoare, dar mai bine cunoscută, la Cambridge.

Informaţiile despre agentul Scott au apărut prima dată când KGB a permis pentru o scurtă perioadă accesul la dosarele sale în 1992, dar adevărata lui identitate a fost dezvăluită după găsirea unui document scris de fostul şef al secţiei de contrainformaţii din KGB. Viaţa dublă a britanicului a fost expusă în revista American Weekly Standard de trei istorici.

Wynn, care a murit în 2001, a fost un cercetător medical cunoscut, expert în nutriţie, membru ştiinţific al Comisiei naţionale a cărbunelui în anii '50 şi a lucrat ca funcţionar public în Ministerul. Arthur Wynn, care făcea parte, ca şi soţia sa, din Partidul Comunist, a trimis către KGB rapoarte despre membri din Oxford ai acestui partid, posibili recruţi şi cel puţin 25 de potenţiali spioni sovietici, dintre care cinci erau consideraţi foarte potriviţi. (MFM)

×
Subiecte în articol: externe