x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

29 Aug 2009   •   00:00

29 august 2009



AMBASADORUL SUA
Mark Henry Gitenstein, ambasadorul SUA la Bucureşti, a fost primit ieri la MAE de ministrul Cristian Diaconescu, pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare, nefiind făcute declaraţii. În discursul susţinut la depunerea jurământului ca ambasador la începutul lunii august, în prezenţa vicepreşedintelui Joseph Biden, Gitenstein a folosit câteva cuvinte în limba română: "O revenire acasă, la originile mele, la locurile de unde au plecat, în secolele trecute, bunicii şi străbunicii mei, în America".

GHIMPU, ÎNVINGĂTOR
Candidatul Alianţei pentru Integrare Europeană, liberalul Mihai Ghimpu, a fost ales ieri preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova, a relatat site-ul Unimedia.md. Potrivit Pro TV Chişinău, preşedintele în exerciţiu al R. Moldova, Vladimir Voronin, a cărui formaţiune comunistă (PCRM) a pierdut alegerile, l-ar fi înjurat în limba rusă pe liderul PLDM, Vlad Filat, în timp ce acesta susţinea un discurs în cadrul şedinţei parlamentare, spunându-i "Du-te la mama dracului", conform traducerii realizate de Unimedia.md. Potrivit Jurnalului de Chişinău, PCRM a anunţat prin vocea lui Vladimir Ţurcan că va contesta la Curtea Constituţională legalitatea şedinţei Legislativului, deoarece votul a avut loc în lipsa comuniştilor în sală. (MFM)

×
Subiecte în articol: externe