x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

01 Feb 2010   •   00:00
CINCI INCULPAŢI
Cel puţin cinci persoane riscă să fie puse sub acuzare pentru mită, în le­gătură cu plăţi ilegale pe care le-ar fi efectuat compania de armament BAE Systems pentru contracte în Ro­mânia, Africa de Sud şi Tanzania, potrivit Mail on Sunday. Inculpările fac parte din strategia Oficiului britanic pentru Fraude Grave (SFO) de a determina BAE Systems să recunoas­că plata unor stimulente pentru ob­ţinerea unor contracte de armament în străinătate. Un fost intermediar, contele austriac Alfons Mensdorff-Pouilly (56 de ani), a compărut vineri în faţa magistraţilor din Londra, fiind inculpat pentru mituirea unor clienţi europeni ai BAE. Alte cinci persoane ar urma să fie puse sub acuzare.

CRIZA CHINA - SUA
Vânzarea de armament american Taiwanului, care a generat furia Chinei, ilustrează voinţa insulei de a-şi menţine o putere de descurajare în faţa Beijingului, au declarat ieri experţi citaţi de AFP. Pentagonul a declanşat cea mai mare criză sino-americană de la începutul manda­tului preşedintelui Barack Obama, aprobând un contract de armament de peste şase miliarde de dolari cu Taiwanul. Ca represalii, China şi-a suspendat sâmbătă schimburile militare cu SUA şi a promis sancţiuni împotriva societăţilor ame­ricane implicate.

×
Subiecte în articol: externe