x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Strănepotul dictatorului fascist italian Benito Mussolini candidează la europarlamentare

Strănepotul dictatorului fascist italian Benito Mussolini candidează la europarlamentare

09 Apr 2019   •   13:15
Strănepotul dictatorului fascist italian Benito Mussolini candidează la europarlamentare

Caio Giulio Cesare Mussolini, strănepot al dictatorului italian Benito Mussolini, va candida în alegerile europarlamentare din mai pe lista formaţiunii Fratelli d'Italia, un mic partid de extremă dreapta, transmite AFP.
'Multă lume vrea să scrie Mussolini pe buletinul de vot', a declarat strănepotul lui Il Duce, într-un interviu apărut marţi în cotidianul Il Messaggero.
Caio Giulio Cesare Mussolini, fost ofiţer pe un submarin, are 50 de ani şi conduce o firmă cu sediul în Emiratele Arabe Unite. El recunoaşte că nu a făcut niciodată politică, dar susţine că a 'respirat' politică toată viaţa.
Nu este prima oară când un urmaş al lui Benito Mussolini intră într-o competiţie electorală în Italia. Caio Giulio Cesare este nepotul de văr al Alessandrei Mussolini, nepoată a Ducelui, membră a Parlamentului European din 2014 după ce a fost senatoare şi deputată în legislativul de la Roma.
Caio Giulio Cesare, născut în Argentina, nu crede că a fost inclus pe listă pentru numele de familie pe care îl poartă, ci mai curând pentru prenumele său (traductibil prin Caius Iulius Cezar - n.red.), simţul datoriei şi experienţa sa la nivel internaţional.
La Strasbourg, 'voi apăra interesul naţional în fiecare din acţiunile şi din voturile mele', a declarat el, în conformitate cu linia ultra-suveranistă urmată de Fratelli d'Italia.

AGERPRES

×