x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Strigăte de ajutor de sub dărâmături. Cutremur la 10 km adâncime în Italia

Strigăte de ajutor de sub dărâmături. Cutremur la 10 km adâncime în Italia

de Şerban Mihăilă    |    24 Aug 2016   •   20:10
Strigăte de ajutor de sub dărâmături. Cutremur la 10 km adâncime în Italia
Sursa foto: Foto: Vigili del Fuoco

Un puternic cutremur de suprafață, urmat de zeci de replici, a zguduit o serie de localități montane din centrul Italiei, soldându-se cu moartea a cel puțin 73 de persoane, alte peste 150 fiind date dispărute. Seismul a lovit regiunile Umbria, Lazio și Marche, în primele ore ale dimine­ții de marți spre miercuri, când majoritatea oame­nilor dormeau. Sute de clădiri au fost distruse.

Cutremurul, de 6,2 grade pe scara Richter, a avut loc la o adâncime de numai 10 kilometri, la ora locală 3:36 AM (4:36 AM, ora României), în zona Accu­moli-Arquata del Tronto, la granița dintre regiunile Lazio și Marche, la aproximativ 100 de kilometri nord-est de Roma, a anunțat BBC. Seismul inițial a fost urmat, timp de patru ore, de peste 80 de replici, cea mai puternică dintre acestea fiind de 5,5 grade pe scara Richter, la o adâncime de 8 kilometri. Potrivit experților, adâncimea foarte mică la care s-au produs cutremurul și replicile sale a generat efectul devastator asupra localităților afectate.
Situată pe două falii tectonice, Italia este una dintre țările europene cu cele mai intense activități seismice. Italienii care trăiesc de-a lungul lanțului muntos al Apeninilor sunt expuși în permanență pericolelor reprezentate de cutremure. În timp, locuitorii acestei zone au construit case mai rezistente la seisme.
„Orașul nu mai există – trei sferturi din acesta a dispărut!”, a declarat, pentru televizi­unea RAI, primarul localității Amatrice, Sergio Pirozzi, citat de Reuters. „Se aud voci de sub dărâmături și trebuie să-i scoatem pe oamenii de acolo. În acest moment, scopul nostru este să salvăm cât mai multe vieți”, a spus el. Conform relatărilor Reuters, spitalul din localitate a fost grav afectat de seism, iar bolnavii și răniții au fost scoși în stradă. De altfel, autoritățile de la Roma anunțau, ieri după-amiază, că situația cea mai gravă se înregistrează în Amatrice, desemnată, anul trecut, drept una dintre cele mai frumoase localități istorice din Italia.
Rase de pe Pământ
O altă localitate distrusă de cutremur este Accumoli, unde, potrivit Reuters, oameni disperați încercau să-și scoată rudele de sub dărâmături, îndepărtând molozul cu mâinile goale. Familii întregi au fost îngropate sub ziduri, iar accesul echipelor de intervenție a fost extrem de dificil, din cauza zonei de munte în care s-a produs tragedia. Unul dintre cazurile fericite a fost cel al unor frați de patru și, respectiv, șapte ani, salvați pentru că patul sub care s-au băgat a rezistat sub molozul în care s-a transformat locuința.

×
Subiecte în articol: cutremur in italia