SUA Alegeri prezidenţiale 2016 - 3 mici localităţi din New Hampshire au votat la miezul nopţii
Trei mici localităţi dintr-o zonă izolată din statul american New Hampshire şi-au exprimat votul în primele momente ale zilei de marţi în cadrul alegerilor prezidenţiale, republicanul Donald Trump obţinând 32 de voturi, iar democrata Hillary Clinton - 25, după numărătoarea generală, informează DPA.
Puţinii locuitori ai celor trei comunităţi au votat imediat după miezul nopţii, într-un ritual electoral care are loc o dată la patru ani şi care datează din prima jumătate a secolului al XX-lea.
Numărul jurnaliştilor a fost cu mult mai mare decât cei opt votanţi eligibili în Dixville Notch, o comunitate situată în regiunea Great North Woods din New Hampshire, la circa 30 de kilometri de Canada.
Clinton l-a învins pe Trump cu patru voturi la două în Dixville Notch. Ea a obţinut de asemenea o victorie de 17 voturi la 14 în Hart's Location, o localitate cu o populaţie de doar 40 de persoane.
Însă mogulul imobiliar a depăşit-o pe contracandidata democrată cu 16 voturi la patru în Millsfield, la câţiva kilometri sud de Dixville Notch. Este pentru prima dată în ultimele decenii când această comunitate votează.
Legea electorală din regiunea Noua Anglie le permite comunităţilor cu populaţii mai mici de 100 de persoane să îşi deschidă urnele la miezul nopţii, aceasta devenind o tradiţie cu care localnicii se mândresc.
Evenimentul stârneşte mereu curiozitatea şi este în atenţia media la fiecare ciclu electoral, deşi nu este considerat un indicator despre cum locuitorii din restul acestui mic stat din nord-est vor vota în timpul zilei.
New Hampshire are patru voturi în Colegiul Electoral şi este considerat un stat în care rezultatul scrutinului va fi extrem de imprevizibil, Trump şi Clinton fiind cotaţi umăr la umăr.
Dixville Notch a organizat primul său vot la miezul nopţii în 1960 la Balsams Resort, unde are loc şi astăzi. AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Gabriela Ionescu)
FOLOSIREA ACESTEI ŞT

Ştiri din .ro
- Directorul executiv al Direcției pentru Agricultură Caraș-Severin, dus la audieri după o operațiune a DNA Timișoara UPDATE Felicia Mehedințu, reținută 24 de ore Pressalert.ro
- Accident spectaculos pe autostrada vestului – remorca unui TIR a rămas agățată de un pod blocând parțial circulația Pressalert.ro
Iulian Bulai, vicepreședinte USR PLUS: Poate am greșit în decembrie, când am spus fără Ludovic
Andreea Moldovan, despre ordinul privind noile criterii de carantină: Discutarea lui s-a făcut cu reprezentanți ai INSP și DSU
VIDEO. Vlad Voiculescu: 113 zile de mandat și de ciocniri între mentalități. Mi-e teamă pentru oamenii din țara asta
Claudiu Năsui spune că Alianța nu s-a răzgândit în privința premierului Florin Cîțu
Israelul renunță la masca de protecție în spațiile publice deschise
Prognoza METEO până pe 17 mai. Vreme rece în următoarele săptămâni. De când începe să se încălzească
Bere, marijuana și tutun - plăceri agravante în pandemie

Lege de mângâiat pe creștet familiile cu mulți copii

Biden pune capăt celui mai lung război din istoria SUA
Partidele ne-au trimis nota de plată pentru alegeri: o jumătate de miliard

UDMR le-a pregătit celor de la USR “nucleara” în cazul desființării SIIJ. Anchetatorii și dosarele se mută la Secția de Urmărire Penală
