x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA: Avioane de vânătoare au escortat un aparat civil cu destinaţia Hawaii după un incident cu un pasager turc

SUA: Avioane de vânătoare au escortat un aparat civil cu destinaţia Hawaii după un incident cu un pasager turc

20 Mai 2017   •   11:25
SUA: Avioane de vânătoare au escortat un aparat civil cu destinaţia Hawaii după un incident cu un pasager turc

Aviaţia militară americană a trimis două avioane de vânătoare pentru a escorta un avion al companiei American Airlines cu destinaţia Honolulu, după ce la bordul aparatului civil a fost raportat un incident în care a fost implicat un pasager turc, transmite Reuters. 

Natura incidentului nu a fost dezvăluită imediat de FBI, armată sau compania aviatică, însă presa locală a relatat că un pasager a încercat să intre cu forţa în cabina piloţilor. 

Bărbatul a fost imobilizat la bord de un agent aflat în afara orelor de serviciu şi de alte persoane, iar avionul a aterizat în siguranţă pe aeroportul din Honolulu, la ora locală 11.35, au indicat oficialii. Nu au fost semnalate persoane rănite. 

Un agent al FBI le-a declarat reporterilor în Honolulu că pasagerul turc fusese implicat mai devreme într-un incident de securitate pe aeroportul internaţional din Los Angeles. 

Autorităţile federale pregătesc inculparea lui Anil Uskanil, în vârstă de 25 de ani, pentru agresarea echipajului de bord, a precizat agentul special Paul Delacourt într-o conferinţă de presă. 

Separat, poliţia aeroportului din Los Angeles a anunţat că Uskanil fusese reţinut, chestionat şi eliberat câteva ore mai devreme după ce fusese prins de agenţii de securitate ieşind neautorizat pe poarta unui terminal ce ducea spre pista de decolare. 

Pasagerul deţinea tichet de îmbarcare, dar a pretins că s-a rătăcit, fiind beat. 

Întrucât bărbatul nu părea sub influenţa alcoolului, poliţia l-a escortat până la ieşirea din aeroport. Însă, întrucât incidentul a avut loc cu câteva ore înaintea zborului spre Honolulu, bărbatul a avut timp suficient să mai treacă o dată prin controlul de securitate şi să se îmbarce în avionul spre Hawaii, a explicat poliţia. 

Potrivit companiei American Airlines, la bordul aparatului Airbus A321 se aflau 181 de pasageri şi şase membri de echipaj.AGERPRES

×