x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA cer cetăţenilor americani să părăsească imediat Belarus

SUA cer cetăţenilor americani să părăsească imediat Belarus

de Redacția Jurnalul    |    22 Aug 2023   •   10:00
SUA cer cetăţenilor americani să părăsească imediat Belarus

Ambasada Statelor Unite ale Americii de la Minsk i-a îndemnat luni pe cetăţenii americani din Belarus să plece imediat din această țară, după ce două din cele şase puncte de trecere a frontierei de la graniţa cu Lituania au fost închise.

„Facilitarea atacului neprovocat al Rusiei asupra Ucrainei, aplicarea arbitrară a legilor locale, potenţialul de tulburări civile, riscul de detenţie şi capacitatea limitată a ambasadei de a ajuta cetăţenii americani care locuiesc sau călătoresc în Belarus”, sunt câteva dintre motivele invocate pentru ca americanii să nu călătorească în Belarus.

Potrivit anunțului, americanii care se află în Belarus ar trebui să plece imediat din această țară.

„Luați în considerare plecarea prin celelalte puncte de trecere a frontierei cu Lituania și Letonia sau cu avionul. Cetăţenilor americani nu li se permite să intre în Polonia pe uscat din Belarus. Nu călătoriți în Rusia sau în Ucraina”, menționează ambasada.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: belarus americani