x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA întind coarda și testează limitele lui Putin

SUA întind coarda și testează limitele lui Putin

de Şerban Mihăilă    |    10 Mai 2022   •   07:30
SUA întind coarda și testează limitele lui Putin

Sărbătorirea Zilei Victoriei de către Rusia a urmat unor dezvăluiri surprinzătoare despre efectele devastatoare ale schimbului de informații dintre SUA și Ucraina asupra trupelor rusești, precum și pe fondul unui apel al președintelui Joe Biden în vederea deblocării unei sume uriașe, de 33 de miliarde de dolari, pentru înarmarea și acordarea de noi ajutoare Kievului. Ultimele decizii ale Casei Albe extind implicarea SUA în război și testează limitele Kremlinului. 

Sprijinul fără precedent acordat de americani unui stat terț pentru a provoca pierderi semnificative adversarului lor - o superputere nucleară - ar fi fost de neconceput înaintea invaziei, în contextul intenției administrației de la Washington de a evita o confruntare directă cu Moscova. 

Rolul de lider al SUA în cadrul coaliției occidentale contra Kremlinului - care a dus la numeroase victime și pagube militare uriașe în rândul armatei lui Putin - ridică în momentul de față o serie de întrebări cu privire la cât de mult poate fi iritat liderul rus înainte ca acesta să reacționeze. 

După ce presa a dezvăluit că Occidentul oferă Kievului informații devastatoare pentru trupele rusești, riscul ca Putin să fie împins să acționeze într-un mod ce ar putea duce la o escaladare periculoasă a războiului a crescut considerabil. 

Altfel spus, Biden trebuie să calculeze de acum înainte cu exactitate cât de departe poate întinde coarda în Ucraina fără a încălca liniile roșii ale președintelui rus, în încercarea de a evita o alunecare primejdioasă spre un război total.  

Avertisment al directorului CIA

Războiul nervilor dintre SUA și Rusia se derulează în paralel cu luptele violente din estul și sudul Ucrainei. În acest context, directorului CIA, Bill Burns, a avertizat asupra pericolului unei noi faze a campaniei militare.

„Putin se află într-o stare de spirit în care nu crede că își poate permite să piardă”, a spus Burns, la un eveniment organizat recent de „Financial Times”, în Washington. „Cred că este convins în acest moment că dublarea eforturilor îi va permite să facă progrese”, a adăugat el.

Burns a mai precizat că, deși SUA nu observă până acum nicio dovadă că Rusia ar mobiliza arme nucleare tactice cu randament mai mic pentru a le folosi în Ucraina, posibilitatea ca Moscova să încerce să utilizeze acest arsenal nu poate fi eliminată.

„Având în vedere genul de declarații tăioase pe care le-am auzit din partea conducerii ruse, nu putem ignora aceste posibilități (...) Ne aflăm într-un moment în care mizele sunt foarte mari pentru Rusia lui Putin și aceste riscuri, din a doua fază a conflictului, sunt serioase și nu trebuie subestimate”, a mai afirmat directorul CIA. 

Din această perspectivă, următoarele decizii ale SUA ar putea avea un potențial incendiar. În ultimii ani, Putin a acuzat SUA că sunt implicate într-un efort pe termen lung de a-l răsturna de la putere și de a distruge Rusia. 

Distincțiile retorice ale administrației Biden în privința a ceea ce face sau nu poate face America pentru Ucraina l-ar putea irita astfel peste măsură pe liderul de la Kremlin, determinându-l să recurgă la măsuri imprevizibile și periculoase.

Informațiile, la fel de primejdioase ca rachetele

Acesta este și motivul pentru care recentele știri despre schimbul de informații dintre Washington și Kiev au devenit extrem de delicate. „Nu doar rachetele «Javelin» și «Stinger» ucid ruși și distrug echipamente militare. Serviciile militare sunt, la rândul lor, o armă!”, afirma, recent, James Clapper, fostul director al Serviciului Național de Informații al SUA.

Cu câteva zile în urmă, „The New York Times” și CNN dezvăluiau că serviciile de informații americane au contribuit la succesul atacurilor asupra unor lideri de rang înalt ai forțelor armate ruse, precum și asupra navei amiral a flotei din Marea Neagră, crucișătorul „Moskva”, scufundată de rachetele ucrainene.

Când au apărut relatările din mass-media, oficialii americani au insistat că SUA acționează într-un mod legitim și perfect legal, deoarece depinde doar de ucraineni cum să utilizeze în strategia lor de luptă informațiile valoroase pe care le primesc.

„Le furnizăm informații, astfel încât să se poată apăra împotriva agresiunii rusești și, de asemenea, să îi punem într-o poziție în care să fie mai puternici la masa negocierilor cu rușii!”, a declarat Linda Thomas-Greenfield, ambasadorul SUA la Națiunile Unite, citată de CNN.

„Modul în care folosesc aceste informații depinde de ei. Dar ceea ce vrem să ne asigurăm este că au echipamentul, informațiile și mijloacele necesare pentru a lupta în acest război, într-un mod care să îi ajute să își apere propria suveranitate”, a adăugat ea. 

SUA spun că nu luptă prin procură

SUA susțin că nu poartă un război prin procură cu Rusia, dar ajută Ucraina să se apere singură, iar acest lucru nu ar fi fost necesar dacă nu ar fi existat invazia neprovocată a Rusiei.

Marea necunoscută a administrației Biden este însă cum percepe Putin acest rol asumat de americani și, mai ales, dacă Kremlinul va riposta în curând în mod concret la ajutorul tot mai mare acordat Kievului de către Casa Albă. 

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a acuzat deja SUA că poartă un război prin procură în Ucraina. Lavrov a mai avertizat că riscurile unui război la scară globală sunt acum „considerabile”, din cauza acestui fapt.

Din exterior, o serie de decizii privind modul în care SUA ajută Ucraina par uneori confuze sau lipsite de logică. De exemplu, la începutul războiului, Casa Albă s-a opus intenției Poloniei de a trimite avioane din epoca sovietică în această țară pentru a nu-l înfuria prea tare pe Putin. 

Tot atunci, „The New York Times” relata că SUA nu au furnizat informații ucrainenilor cu privire la locul unde se află generalii ruși trimiși în Ucraina. Această ultimă interdicție ar fi menită să îi protejeze pe americani de atacuri de represalii, într-un moment în care tot mai mulți oficiali și congresmeni din SUA vizitează Kievul. Chiar prima doamnă a Americii, Jill Biden, a făcut, duminică, o vizită neanunțată în sud-vestul Ucrainei.

Deși SUA insistă la nivel oficial că nu oferă Ucrainei informații privind țintele militare, într-o aparentă încercarea de a evita izbucnirea unei confruntări directe cu Rusia, această retorică ar putea să nu însemne atât de mult în practică.

„Este posibil ca intenția să nu fi fost în mod specific aceea de a oferi partajarea de informații cu ucrainenii pentru ca ei să poată ucide generali ruși”, a precizat James Clapper, citat de CNN. „Dar dacă furnizezi informații care oferă ucrainenilor posibilitatea de a cunoaște situația din teren, dacă ajuți fie să identifici, fie să confirmi, de exemplu, unde se află un cartier general al rușilor, atunci, ei bine, acolo gravitează de regulă generalii lor”, a adăugat el. 

Biden crește presiunea asupra lui Putin

Moscova încearcă acum să-i convingă pe ruși să privească războiul din Ucraina ca pe o luptă pe viață și pe moarte cu Occidentul și nu ca pe o confruntare militară cu o fostă republică sovietică de la granița sa. După ce Kremlinul a reprimat presa independentă, numeroși ruși nu au o imagine reală asupra rateurilor date de armata lui Putin pe frontul ucrainean. 

Până acum, Putin nu a făcut însă niciun pas pentru extinderea conflictului, în mare parte tocmai din cauza capacităților militare de descurajare ale Occidentului. Rusia nu a încercat, până acum, să oprească fluxul de arme în Ucraina prin țări din afara Ucrainei, mișcare care ar putea declanșa o confruntare directă, dacă ar avea loc pe teritoriul NATO.

Posibilitatea ca astfel de ciocniri să aibă loc, din cauza unui atac intenționat al rușilor sau a unei erori de calcul, va rămâne însă atât timp cât războiul va continua. De asemenea, nu există niciun semn că Occidentul își diminuează angajamentul. De fapt, lucrurile stau chiar invers.

„Am vorbit cu liderii G7 și cu președintele Zelenski despre unitatea noastră de fier și despre angajamentul nostru de a continua să consolidăm Ucraina și de a-i provoca lui Putin și mai multă durere!”, anunța Biden, pe Twitter, la sfârșitul săptămânii trecute. Comentariul liderului de la Casa Albă a dezvăluit astfel extrem de clar că presiunea administrației de la Washington asupra Moscovei va crește în continuare. 

De altfel, duminică, SUA au anunțat o nouă rundă de sancțiuni, care taie accesul mijloacelor de informare controlate de Kremlin la agenții de publicitate americani și interzic Rusiei să folosească serviciile de consultanță în management și contabilitate furnizate de SUA.

Deocamdată, nu există niciun impuls diplomatic semnificativ din partea Occidentului pentru a pune capăt războiului. Acest lucru pare să provină din senzația că, datorită rezistenței sale eroice și a fluxului de arme occidentale, Ucraina câștigă într-o oarecare măsură conflictul. De cealaltă parte însă, nici Putin nu dă impresia că renunță la războiul său, oricât de mare ar fi costul acestuia.

În acest context, riscurile geopolitice mai mari generate de această realitate nu vor face decât să crească odată cu presiunea occidentală.

 

Nu doar rachetele «Javelin» și «Stinger» ucid ruși și distrug echipamente militare. Serviciile militare sunt, la rândul lor, o armă!” 

James Clapper, fost director al Serviciului Național de Informații al SUA

Am vorbit cu liderii G7 și cu președintele Zelenski despre unitatea noastră de fier și despre angajamentul nostru de a continua să consolidăm Ucraina și de a-i provoca lui Putin și mai multă durere!”

Joe Biden

 

×