x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA provoacă din nou China. Congresmeni americani în Taiwan. Beijingul anunță alte exerciții militare

SUA provoacă din nou China. Congresmeni americani în Taiwan. Beijingul anunță alte exerciții militare

15 Aug 2022   •   18:35
SUA provoacă din nou China. Congresmeni americani în Taiwan. Beijingul anunță alte exerciții militare

Autoritățile de la Beijing au organizat noi exerciţii militare în jurul Taiwanului, unde mai mulți congresmeni americani se află în vizită, scrie Reuters.

"La 15 august, Teatrul de Est al Armatei Populare de Eliberare a organizat o patrulare de pregătire de luptă interarme şi exerciţii în marea şi spaţiul aerian din jurul Taiwanului", a transmit Comandamentul de Est al armatei chineze.

Un grup alcătuit din 5 congresmeni americani, conduși de senatorul Ed Markey, efectuează o vizită la Taipei unde se întâlnesc și cu preşedinta Tsai Ing-wen.

"Pe 15 august, Comandamentul estic al Armatei Populare de Eliberare a efectuat o misiune de patrulare pentru pregătirea unor exerciţii de luptă maritime şi aeriene în jurul Taiwanului. Exerciţiile desfăşurate luni în jurul Taiwanului sunt un factor de descurajare sever pentru SUA şi Taiwan, care continuă trucurile politice şi subminează pacea şi stabilitatea în Strâmtoarea Taiwan", a precizat Comandamentul de Est.

Ministrul Apărării de la Beijing spune că vizita acestora încalcă suveranitatea şi integritatea teritorială a Chinei, "expunând pe deplin adevărata faţă a Statelor Unite".

Nu există detalii despre durata şi amploarea noilor exerciţii militare, dar Beijingul a semnalat deja că manevrele militare în jurul Taiwanului vor deveni o rutină.

Wu Qian, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării de la Beijing, a denunţat "provocările deschise" la adresa suveranităţii Chinei, subliniind că armata chineză este "pregătită pentru orice confruntare militară". "Vizitele străine transmit Taiwanului semnale false privind independenţa", a subliniat Wu Qian.

În urmă cu două săptămâni, armata chineză a efectuat, ca reacţie la vizita la Taipei a preşedintelui Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, cele mai ample exerciţii aeriene şi maritime din jurul Taiwanului.

SUA nu au legături diplomatice oficiale cu Taiwanul dar îi vând armament. 

 

 

×
Subiecte în articol: China taiwan