"Sunteti pe o cale buna!", le-a transmis romanilor ambasadorul american Victor Jackovich, cu ocazia unei conferinte organizate de catre Fundatia pentru Democratie, Libertate si Cultura, prezidata de Dragos Seuleanu. Jackovich a tinut in mod special sa multumeasca Romaniei pentru "contributia enorma" la operatiunile internationale din Afganistan, Irak si Balcani, mentionand Scorpionii Rosii din Kandahar ca un exemplu de profesionalism. Ambasadorul Jackovich a reprezentat Statele Unite in Bosnia, pe timpul razboiului, si in Afganistan, intr-o perioada la fel de tulbure, dar a detinut si alte functii importante in tari din regiunea est-europeana, printre care si Romania. Tocmai aceasta buna cunoastere a problematicii regiunii l-a determinat pe Jackovich sa aprecieze ca Romania trebuie sa actioneze "ca un pod" intre Europa si Statele Unite si sa se implice mai mult in rezolvarea unor probleme regionale in Balcani, Asia Centrala si Orientul Mijlociu. In ceea ce priveste problema enclavei ruse din Transnistria, Jackovich crede ca negocierile internationale trebuie conditionate de retragerea trupelor Rusiei. In plus, Romania trebuie sa se implice activ in negocieri, la fel ca si Ucraina, alaturi de Statele Unite si chiar de Uniunea Europeana.