x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA: Trump spune că nu mai are contacte cu Obama

SUA: Trump spune că nu mai are contacte cu Obama

01 Mai 2017   •   18:25
SUA: Trump spune că nu mai are contacte cu Obama

Preşedintele american Donald Trump a declarat că nu mai are contacte cu Barack Obama, evidenţiind încă o dată acuzaţiile privind ascultările de telefoane puse la cale, în opinia sa, de predecesorul său democrat, o teorie pe care totuşi niciun oficial american nu a confirmat-o vreodată, comentează AFP. 
"A fost foarte bun cu mine. Apoi, însă, am avut dificultăţi (...) Pentru mine, cuvintele sunt mai puţin importante decât acţiunile. Şi aţi văzut ce s-a întâmplat cu ascultările, toată lumea a văzut ce s-a întâmplat", a afirmat preşedintele republican într-un interviu difuzat luni la o emisiune a postului CBS - 'CBS This Morning'. 
"Cred că a fost necorespunzător", a adăugat el. 
"Ce vreţi să spuneţi?", a insistat jurnalistul. 
"Cred că versiunea noastră a fost dovedită foarte puternic. Şi toată lumea vorbeşte. Sincer, acest lucru (ascultările de telefoane - n.r.) merită să fie abordat, este un subiect extrem de important", a adăugat Trump. 
"Vă las să trageţi singur concluziile", a mai spus preşedintele american, vizibil deranjat. "A fost foarte bun cu mine în declaraţii şi când eram cu el, dar apoi nu au mai existat contacte", a adăugat el. 
"Asta e opinia mea, dvs. puteţi să o aveţi pe a dvs. Gata, ajunge, mulţumesc", a mai spus Trump, punând capăt abrupt interviului. 
Aceste acuzaţii în legătură cu Barack Obama au fost lansate pentru prima dată la începutul lunii martie, într-o serie de postări pe Twitter ale lui Donald Trump. 
"Preşedintele Obama a decăzut mult punându-mi telefoanele sub ascultare în timpul procesului electoral, care este atât de sacru. Este un Nixon/Watergate. Om răufăcător (sau bolnav)!", a scris el. 
De atunci, fostul director al serviciilor de informaţii, James Clapper, responsabilii republicani şi democraţi din cadrul a două comisii pentru serviciile de informaţii din Congres şi preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, Paul Ryan, au dezminţit cu toţii existenţa unei astfel de operaţiuni de punere sub ascultare a telefoanelor.

Sursa: www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: trump obama