x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA vor cere parolele turiștilor

SUA vor cere parolele turiștilor

de Şerban Mihăilă    |    11 Apr 2017   •   12:10
SUA vor cere parolele turiștilor
Sursa foto: scyther5/Getty Images/iStockphoto

Turiștii britanici care călătoresc în SUA sunt confruntați cu perspectiva neplăcută de a-și dezvălui informațiile personale, inclusiv contactele din telefoanele mobile și parolele conturilor de socializare, înainte de a trece granița în America. În caz că nu acceptă, ei riscă să nu fie primiți în SUA, scrie publicația britanică „The Guardian”.

 

Toate aceste măsuri draconice, examinate în prezent de administrația Trump, ar putea fi adoptate în cadrul politicii de „monitorizare extremă”, ale cărei coordonate au fost trasate de noua conducere de la Casa Albă. Turiștii din Marea Britanie și din alte state aliate ale SUA, între care Germania și Franța, ar putea fi obligați să-și dezvăluie atât datele personale, cât și informațiile financiare private. Mai mult, aceștia ar putea fi supuși unor „interogatorii ideologice”, scrie „The Guardian”, preluând afirmațiile unor oficialități ale administrației americane, citate de „The Wall Street Journal”. În timp ce cetățenii americani au drepturi bine stabilite împotriva perchezițiilor ilegale la graniță, punctul până la care turiștii străini ce vor să intre în SUA se pot opune cererii de a furniza informații de natură personală este neclar. „Toți călătorii internaționali care sosesc în SUA vor fi pasibili inspecției autorităților vamale și de protecție a graniței. Inspecția poate include dispozitive electronice precum computere, dischete, casete, telefoane mobile și alte dispozitive de comunicare, camere video, playere media și muzicale și alte tipuri de dispozitive electronice și digitale”, a precizat Serviciul Vamal și pentru Protecția Frontierelor din SUA pentru „The Guardian”, ferindu-se să răspundă însă întrebărilor despre obligativitatea divulgării parolelor conturilor de socializare și ale telefoanelor mobile. La rândul ei, o organizație americană nonprofit care militează pentru respectarea drepturilor civile în domeniul digital a confirmat că, în timp ce autoritățile de frontieră nu pot refuza intrarea în țară a unui cetățean american, străinii pot fi împiedicați să pătrundă în SUA dacă refuză să furnizeze informațiile cerute.

 

Cetățenii străini sunt sfătuiți să aibă asupra lor doar dispozitivele electronice de bază și să-și șteargă informațiile delicate înainte de a intra în SUA.

×