x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Submarinul Titan a fost distrus într-o „implozie catastrofală”

Submarinul Titan a fost distrus într-o „implozie catastrofală”

de Redacția Jurnalul    |    23 Iun 2023   •   09:45
Submarinul Titan a fost distrus într-o „implozie catastrofală”
Sursa foto: Hepta

Cinci fragmente majore ale submersibilului Titan au fost localizate în câmpul de resturi rămas în urma dezintegrării prin implozie, inclusiv conul de coadă al navei și două secțiuni ale corpului sub presiune, au declarat oficialii Gărzii de Coastă.

Submersibilul de mare adâncime Titan, care transporta cinci persoane într-o călătorie spre epava Titanicului, a fost găsit în bucăți în urma unei „implozii catastrofale”. Toți cei aflați la bord au murit, a anunțat Paza de Coastă americană.

Un vehicul de scufundare robotizat desfășurat de pe o navă canadiană a descoperit un câmp de resturi de la submersibilul Titan pe fundul mării, la aproximativ 488 de metri de prova Titanicului, la 4 km sub suprafață, într-un colț îndepărtat al Atlanticului de Nord, a declarat presei contraamiralul John Mauger, din cadrul Pazei de Coastă americane, potrivit Reuters.

Titan, operat de compania americană OceanGate Expeditions, a fost dat dispărut de când a pierdut contactul cu nava sa de sprijin de la suprafață, duminică dimineață, la aproximativ o oră și 45 de minute de la ceea ce ar fi trebuit să fie o scufundare de două ore la cea mai faimoasă epavă din lume.

Cinci fragmente majore ale submersibilului Titan au fost localizate în câmpul de resturi rămas în urma dezintegrării sale, inclusiv conul de coadă al navei și două secțiuni ale corpului sub presiune, au declarat oficialii Gărzii de Coastă. Nu s-a menționat dacă au fost observate rămășițe umane.

„Câmpul de resturi de aici este în concordanță cu o implozie catastrofală a vehiculului”, a declarat Mauger.

Chiar înainte de conferința de presă a Gărzii de Coastă, OceanGate a emis o declarație în care spunea că nu există supraviețuitori printre cei cinci bărbați aflați la bordul Titanului, inclusiv fondatorul și directorul executiv al companiei, Stockton Rush, care pilota Titanul.

Ceilalți patru erau miliardarul și exploratorul britanic Hamish Harding, în vârstă de 58 de ani; omul de afaceri de origine pakistaneză Shahzada Dawood, în vârstă de 48 de ani, și fiul său de 19 ani, Suleman, ambii cetățeni britanici; și oceanograful francez și renumitul expert în Titanic Paul-Henri Nargeolet, în vârstă de 77 de ani, care vizitase epava de zeci de ori.

„Acești bărbați au fost adevărați exploratori care au împărtășit un spirit distinct de aventură și o pasiune profundă pentru explorarea și protejarea oceanelor lumii”, a declarat compania. „Inimile noastre sunt alături de aceste cinci suflete și de fiecare membru al familiilor lor în aceste momente tragice”.

Echipele de căutare și personalul de sprijin din SUA, Canada, Franța și Marea Britanie au petrecut zile întregi scanând mii de kilometri pătrați de mare deschisă cu avioane și nave în căutarea oricărui semn al Titanului.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: submarin titan implozie