Un milion de persoane au luat parte la o manifestaţie cerând demisia preşedintei sud-coreene Park Geun Hye sâmbătă la Seul, potrivit organizatorilor, în timp ce poliţia a estimat la 260.000 numărul protestatarilor contra preşedintei, implicată într-un scandal răsunător de corupţie, informează DPA şi AFP.
Aceasta este una dintre cele mai mari manifestaţii antiguvernamentale în Coreea de Sud după mai multe decenii. Ea a avut loc lângă reşedinţa prezidenţială, Casa Albastră. Preşedinta Park Geun Hye este acuzată că a permis unei prietene să influenţeze decizii politice.
Proteste au fost de asemenea planificate în alte 30 de oraşe din Coreea de Sud, precum şi în 10 oraşe din afara ţării, inclusiv Statele Unite şi Germania, potrivit postului public KBS.
Scandalul în care este implicată preşedinta sud-coreeană a scos mii de oameni în stradă după ce confidenta ei, Choi Soon Sil, a fost acuzată că a avut acces şi a influenţat afacerile de stat fără a deţine un loc oficial în guvern. Choi, în prezent în custodia poliţiei, este de asemenea acuzată că s-a folosit de influenţa ei pentru a strânge fonduri pentru fundaţii şi a se îmbogăţi personal.
Park şi-a cerut scuze pentru că a permis prietenei şi confidentei sale să-i revizuiască discursuri şi decizii personale, dar scandalul de corupţie i-a prăbuşit popularitatea la 10% într-un recent sondaj, potrivit Agerpres.
Citeşte şi:
TVR 1 a fost lider de audienţă în timpul meciului România - Polonia
Şi-a omorât mătuşa în timp ce parca maşina