x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Suedia, ţara cel mai bine pregătită pentru provocările viitorului

Suedia, ţara cel mai bine pregătită pentru provocările viitorului

de Istvan Deak    |    02 Sep 2013   •   18:39
Suedia, ţara cel mai bine pregătită pentru provocările viitorului
Sursa foto: FREDRIK SANDBERG/EPA/Intact Images

Deseori, ţările sunt comparate unele cu celelalte în funcţie de situaţia lor economică sau de puterea industriei lor. Dacă e să ne mărginim la acest gen de criterii, China, a doua economie mondială, are un frumos viitor, comentează slate.fr.

Studiu comparativ
În anii următori, SUA şi China vor continua să fie cele mai puternice puteri economice din lume. Dar care sunt ţările cel mai în măsură să se confrunte cu un viitor incert şi cu dificilele provocări ale viitorului? Aceasta este ceea ce a vrut să afle firma de consultanţă Co.exist, analizând criteriile specifice precum politica de mediu a unei ţări sau modelul democratic, trasând pe site-ul său clasamentul statelor care au un viitor mai mult sau mai puţin strălucitor înaintea lor. De exemplu, o ţară expusă catastrofelor naturale precum inundaţiile este mai puţin viabilă. Stabilitatea politică, cotele corupţiei sau eforturile aduse sistemului educativ pot atârna, de asemenea, în balanţă.

Topul
A câştigat Suedia, care, potrivit firmei de consultanţă, este fără nicio umbră de îndoială ţara care, mai mult decât toate celelalte, este cea mai echipată pentru a înfrunta un viitor nesigur. Acest lucru se datorează calităţii instituţiilor sale şi a politicii inovatoare de mediu, care se bazează în principal pe energia regenerabilă. Urmează, în topul celor cinci, Australia, Elveţia, Danemarca şi Norvegia.

România, locul 35

Statele Unite ale Americii se opresc la cea de-a noua poziţie. Deşi au instituţii democratice puternice, politica lor de mediu este încă prea deficitară. În timp ce China se scufundă pe locul patruzeci şi opt, numai cu puţin înainte de ultimele în clasament, care sunt Venezuela, Egipt şi Nigeria. Franţa nu este între primele 10, nici măcar primele 15. Este abia pe 10. Iar România se situează pe locul 35, fiind depăşită de Ungaria (33), Croaţia (26) sau Cehia (24).

Alte opinii
Cu toate acestea, nu toată lumea este de acord cu analiza companiei de consultanţă. În luna mai, jurnalistul Catherine Bernand într-un articol publicat pe Slate.fr în urma ciocnirilor dintre imigranţi, şomeri şi poliţie care au avut loc timp de mai multe zile în Suedia, a arătat cu degetul la fisurile prezente în societatea scandinavă. “Este într-adevăr banal a considera Suedia un paradis - scria jurnalistul – a reuşit, cu siguranţă, să creeze un model, dar nu se poate spune că va fi pentru veşnicie."


×