Zeci de psihologi au sosit în Filipine, pentru a acorda consiliere de specialitate supravieţuitorilor super-taifunului Haiyan, care a făcut ravagii în centrul ţării. Scopul specialiştilor este acela de a-i ajuta pe supravieţuitori să treacă peste trauma provocată de una dintre cele mai mari catastrofe cu care s-a confruntat această ţară, scrie Liberation.
Personal calificat din domeniul sanitar încearcă să abordeze ceea ce ar putea deveni o adevărată problemă, chiar dacă rănile fizice încep să se vindece, scrie sursa citată. "Suntem neliniştiţi de faptul că, în următoarele zile, s-ar putea să fie anarhie", a explicat Annabelle de Veyra, responsabil al departamentului pe probleme de sănătate al uneia dintre cele mai afectate regiuni.
"Două mari magazine au fost deja jefuite. Ei nu caută neapărat hrană. Este mai mult o reacţie psihologică. Locuitorii din Tacloban nu sunt aşa. Ei au nevoie de consiliere psihologică", a declarat medicul.
Incidentele, relativ izolate pentru moment, constând în tulburări sau jafuri pentru procurarea de hrană s-ar putea înmulţi, dacă nimeni nu ataca rădăcinile răului: neputinţa şi pierderile suferite de către sinistraţii care trăiesc în continuare în mijlocul ruinelor printre care zac cadavre.
O echipa de 55 de psihologi din subordinea Ministerului Sănătăţii a sosit marţi in Tacloban, capitala insulei Leyte, pentru a-i ajuta pe unii dintre cei 220.000 de locuitori să facă faţă cataclismului, care se estimează că ar fi provocat moartea a circa 10.000 de persoane, potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Comportamentele de până acum ale populaţiei sinistrate sunt tipice situaţiilor de catastrofă naturală sau de conflicte, a afirmat Nedy Tayag, un psiholog din echipă.
"Reacţia lor este normală, în contextul unei situaţii anormale", a subliniat Nedy Tayag, care a lucrat deja cu supravieţuitori indonezieni ai valurilor tsunami din Oceanul Indian în 2004 şi cu cei ai războiului civil din Liban.