Au trecut aproape 10 zile de când Zborul MH370 al companiei Malaysia Airlines a dispărut fără urma. Ipotezele se schimbă de la o zi la altă, dar cea a atacului terorist rămâne încă plauzibila. Zabihullah Mujahid, un purtător de cuvânt al talibanilor, a dezminţit pentru cotidianul Blick orice legătură cu dispariţia avionului, chiar dacă se speculează că aeronava a fi fost deturnată spre Pakistan sau Afganistan, în zonele controlate de talibani. “Nu avem nici o legătură cu acest caz. Ne-am dori o asemenea posibilitate de a deturna un asemenea avion. Putem doar visa la o asemenea operaţiune. Incidentul a avut în faţa Afganistanului şi este clar că nici măcar ţările cu cele mai avansate echipamente de căutare nu ştiu unde a zburat acesta”, ar fi declarat Mujahid.
În umbra radar a unui alt avion?
China şi-a plasat echipele de căutare la graniţa de nord-vest a tarii, în timp ce în sudul Oceanului Indian, Australia a preluat misiunea de căutare. Cotidianul Bild lansează o nouă ipoteză. După dispariţie, avionul şi-ar fi continuat zborul în umbra radar a unui alt avion. Mai exact, o aeronavă Singapore Airlines. Pilotul Keith Ledgerwood susţine că mai mult ca sigur cele două avioane apăreau ca un singur punct pe radar. Experţii resping această ipoteză. “Radarul militar deosebeşte două avioane chiar dacă unul s-ar afla în umbra celuilalt, detectarea unor asemenea avioane fiind calitatea sa principală. O astfel de variantă este imposibilă”, a venit replica experţilor.
A apărut un nou martor
Die Welt scrie că luni a apărut un nou martor care susţine că s-ar fi aflat în contact cu piloţii Zborului MH370. Este vorba despre căpitanului unui alt zbor realizat de un avion Boeing 777. Pilotul, care a dorit să rămână anonim, ar fi fost solicitat de autorităţile aviatice din Vietnam să încerce să ia legătura cu piloţii avionului Malaysia Airlines. “În jurul orei locale 1.30 am reuşit să iau legătura, pentru o scurtă perioadă de timp, cu piloţii Zborului MH370. Vocea de la celălalt capăt al firului putea să fie al căpitanului Zaharie sau a lui Fahriq, dar sunt convins că am vorbit cu copilotul. Am auzit şi nişte zgomote în cabină. Nu mi s-a părut neobişnuit că s-a pierdut legătura cu avionul”, susţine acesta.
Sinucidere?
Tabloidul Bild marşează pe teoria că pilotul suferea din dragoste şi ar fi ales să îşi pună capăt zilelor, prăbuşind avionul. Ipoteza se bazează pe informaţiile conform cărora soţia pilotului ar fi decis, în dimineaţa zborului, să părăsească căminul conjugal alături de copii. “Această ipoteza este infirmată de faptul că aeronava a mai zburat şapte ore după dispariţia de pe radar, iar Malaysia Airlines a confirmat că ultimele teste aplicate piloţilor au scos la iveală stabilitatea psihică a acestora”, contraatacă revista Focus.
Convingeri politice
Nici convingerile politice ale piloţilor nu au scăpat de atenţia presei şi a autorităţilor. Sunday Mirror notează că pilotul Zborului MH370 s-a afişat de câteva ori cu un tricou inscripţionat cu mesajul: “Democracy is dead” (Democraţia a murit). Pilotul Zaharie Ahmad Shah şi-ar fi arătat astfel sprijinul pentru liderul opoziţiei din Malaezia, Anwar Ibrahim. Mesajul ar fi o reacţie la înfrângerea neaşteptată a liderului opoziţiei la controversatele alegeri din luna mai a anului 2013. Alegerile au fost urmate de proteste de stradă, Anwar fiind cotat favorit în sondaje, iar simpatizanţii săi au considerat că s-a comis o fraudă electorală. Anwar Ibrahim a recunoscut pentru slate.com că l-a văzut pe pilot la mai multe întruniri ale partidului. “Nu îl ştiam personal. Nu ştiam nici numele lui, dar când i-am văzut fotografia, mi-am amintit că a fost la întrunirile partidului. Nu avea nici o funcţie, dar era un membru activ”, a comentat Anwar Ibrahim.
Americanii, excluşi de la căutări
Autorităţile din Malaezia au refuzat sprijinul SUA, care pregătiseră detaşarea unui submarin de căutare în zonă. New York Times scrie că în Kuala Lumpur se află doar doi agenţi FBI. “Guvernul din Malaezia a cerut ajutorul a 25 de ţări, însă a refuzat sprijinul SUA. Experţi francezi în soluţionarea crizelor aviatice au ajuns ieri în Kuala Lumpur. În 2009, aceştia au fost numiţi în fruntea echipei de investigaţie la dispariţia aeronavei Air France în Oceanul Atlantic”, notează sursa citată. Chiar dacă nu au echipe de căutare în zona, americanii mizează pe sprijinul Nasa în găsirea avionului. Un purtător de cuvânt al Nasa din Washington a anunţat că directorul Charles Bolden a ordonat analizarea tuturor posibilităţilor Nasa de sprijinire a procesului de căutare. Nasa a transmis mai multe imagini captate de staţia spaţială internaţională ISS. Pe imagini se pot identifica obiecte mai mari de 30 de metri. “Toate rezultatele relevante vor fi predate de Nasa echipelor de investigaţie”, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Istoria se repetă
Focus aminteşte că nu e primul caz de avion dispărut fără urmă. S-a întâmplat şi în 2003. “La data de 25 mai 2003, la ora locală 18, un avion Boeing 727 a decolat de pe Aeroportul International DeFevereiro din capitala Angolei, Luanda. De atunci nu a mai fost văzut”, scrie Focus. Avioanele Boeing 727 au o lungime de 47 de metri şi o lăţime în zona aripilor de 33 de metri, în timp ce avioanele Boeing 777 au o lungime de 70 de metri şi o lăţime în zona aripilor de 60 de metri. Misterul din jurul acestui zbor a început dinainte de decolare, fiindcă avionul nu avea prevăzut nici un zbor şi a decolat fără vreun aviz favorabil şi fără înştiinţarea cuiva. Este neclar cine s-a aflat în cabina avionului. Aeronava a decolat spre sud-vest cu luminile stinse, iar transponderul a fost deconectat manual.
Speculaţiile s-au înmulţit în ultimii 11 ani. FBI vorbeşte despre Ben Charles Padilla, un inginer, mecanic şi pilot privat, care era angajat din partea unei firme de leasing pe aeroportul din Luanda. Acesta sosise din Florida cu doar câteva ore înaintea decolării. “FBI şi CIA confirmă trei scenarii posibile: avionul a fost deturnat de terorişti pentru contrabandă cu armament, a fost prăbuşit intenţionat pentru a colecta asigurarea sau a fost vândut de piraţi unei companii aeriene, care a vopsit-o şi a înregistrat-o cu numere de identificare noi. Cert este că avionul nu a mai fost găsit, iar Padilla nu a mai fost văzut de atunci”, scrie Focus.