Cele şase ţări fondatoare ale Uniunii Europene i-au cerut sâmbătă Regatului Unit să angajeze ''cât mai repede posibil'' procedura de ieşire din blocul comunitar, Franţa subliniind ''urgenţa'' desemnării unui noi premier britanic, relatează AFP.
''Spunem aici, împreună, că acest proces trebuie să înceapă cât mai repede posibil, pentru a evita un blocaj'', a declarat la Berlin ministrul german de externe, Frank-Walter Steinmeier, încadrat de omologii săi: Jean-Marc Ayrault (Franţa), Bert Koenders (Olanda), Paolo Gentiloni (Italia), Didier Reynders (Belgia) şi Jean Asselborn (Luxemburg).
''Trebuie să avem posibilitatea de a ne ocupa de viitorul Europei'', a adăugat şeful diplomaţiei germane, cerând punerea în practică a articolului 50 al Tratatului de la Lisabona, respectiv clauza privind retragerea voluntară şi unilaterală din UE.
La rândul său, Jean-Marc Ayrault a făcut apel ca un nou premier să-l înlocuiască pe David Cameron, după ce şeful executivului de la Londra a anunţat că va rămâne în funcţie până în octombrie şi că-i va lăsa succesorului său sarcina de a negocia ieşirea Regatului Unit din UE.
Cei şase miniştri au subliniat, de asemenea, necesitatea ca Europa să se apropie de cetăţenii săi şi să răspundă aşteptărilor lor, luptând îndeosebi împotriva crizei economice, a şomajului, acţionând pentru soluţionarea crizei migraţiei sau a chestiunilor privind securitatea după recentele atentatele jihadiste de la Paris şi Bruxelles. AGERPRES