Românii care locuiesc la Roma, în zona în care sâmbătă o italiancă de 14 ani a fost violată, după cum susţine presa de Peninsulă de doi români, se tem pentru viaţa lor, în urma reacţiilor violente ale unor italieni.
"Cel de duminică e doar ultimul episod”, spune Alexandru Ionuţ, referindu-se la cei patru compatrioţi care au fost bătuţi, într-un bar, de italieni. "După Tor di Quinto (nr. cazul Mailat), Roma a devenit rasistă. Noi, românii, suntem agresaţi, insultaţi. Nici nu mai ţin minte de câte ori m-am auzit strigat <
Se citeşte teroarea în ochii românilor din zona Porta Furba, spun jurnaliştii de la La Reppublica; ar fi putut să fie ei victimele din timpul raidului de duminică seara. Şi e furie printre români, pentru că trebuie să plătească ei pentru infracţiunile altora, pentru fapte pe care ei nu le-au comis şi ne le vor comite niciodată. Şi e greutatea de a trebui să poarte pe umeri, ca şi în paşaport, reclama negativă făcută de compatrioţii infractori. "Sunt la Roma de 7 ani, consider că este oraşul meu. Dar de când România a intrat în EU, lucrurile s-au înrăutăţit. Şi nu ajută la nimic să le explici celor care te insultă că nu toţi românii sunt infractori. Oamenii nu vor să înţeleagă. Şi nu e drept. Sunt atâţia români care muncesc cinstit”, a declarat Laurenţiu Clenci.
Violatori şi "raiduri” răzbunătoare
Potrivit probelor ADN prelevate şi a portretelor robot făcute de victimă, cei doi bărbaţi care au violat o italiancă de 14 ani, sâmbătă noapte, în parcul Cafarella din zona Porta Furba, sunt români. Rai News 24 relatează că prinderea celor doi, care sunt clienţi cunoscuţi ai poliţiei, e "o chestiune de ore”.
Aproximativ 20 de italieni mascaţi au bătut duminică seara patru români, într-un bar din aceeaşi zonă, într-un rai de "pedepsire” a românilor.
"Comando” împotriva românilor şi la Ala dei Sardi, localitate din Sardinia. Opt italieni au intrat sâmbătă noapte într-un apartament în care locuiau trei români, au ameninţat-o pe femeie cu un cuţit, l-au bătut pe unul dintre bărbaţi şi au devastat casa. În aceeaşi noapte, focuri de arme au fost trase spre casa altui român din localitate. Cei care au anunţat poliţia au fost însă vecinii italieni, pentu că românilor le-a fost teamă. Potrivit Unione Sarda, în localitate stau mai mulţi români, majoritatea angajaţi la carierele de granit din zonă.
Dar presa italiană nu anunţă doar raiduri împotriva românilor, ci şi o ştire despre un nou viol. O italiancă oarbă, de 83 de ani, din localitatea Albuzzano (Pavia), a fost agresată sexual de un zidar român care era beat, potrivit TGCOM.
Scrisoare pentru Berlusconi, de la Corina Creţu şi Daciana Sârbu
Corina Creţu şi Daciana Sârbu, membre ale Parlamentului European, protestează, printr-o scrisoare deschisă adresată premierului Silvio Berlusconi şi ministrului de Interne Roberto Maroni, faţă de noul val de acuzaţii discriminatorii din partea unor politicieni italieni la adresa românilor care trăiesc în Italia.
"Se vorbeşte (...) foarte des, în ultima vreme, despre hoţii şi violatorii români. Se vorbeşte cu atâta insistenţă, încât restul Europei ar putea crede că român este un fel de sinonim italienesc al termenului <
(...) Nu e drept sa puneti acum semnul egal între <
Citește pe Antena3.ro