x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Tensiuni între SUA și Germania

Tensiuni între SUA și Germania

20 Mar 2019   •   18:50
Tensiuni între SUA și Germania
Sursa foto: BERND

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a respins ieri criticile SUA privind bugetul insuficient alocat de ţara sa pentru apărare, transmite agenția DPA.

Merkel a arătat că cheltuielile Germaniei pentru apărare au crescut în termeni reali şi ca procent din produsul intern brut, în contextul dezvoltării economiei. Ea a răspuns, prin remarcile făcute la summitul Global Solutions din Berlin, afirmaţiilor ambasadorului american în Germania, Richard Grenell. Anul viitor, vor fi alocate apărării 1,37 procente din PIB, dar planificarea pe termen mediu prevede ulterior o scădere până la 1,25% din PIB în 2023, menţionează DPA. Cancelarul a insistat asupra obiectivului guvernului de la Berlin de a ajunge la cheltuieli militare de 1,5% din PIB până în 2024, fără a afecta ajutoarele pentru dezvoltare, dar a arătat că valoarea de urmărit este cea a cheltuielilor reale. Ambasadorul Grenell declarase anterior pentru DPA: „Faptul că guvernul german ia în considerare noi scăderi ale contribuţiei sale deja inacceptabile la pregătirea militară constituie un semnal deconcertant din partea Germaniei către cei 28 de aliaţi ai săi din NATO”. Partidul Social Democrat (SPD) din coaliţia guvernamentală condusă de Merkel reacţionase deja, înaintea cancelarului, la poziţia exprimată de diplomatul american. „Dl. ambasador Grenell este un eşec diplomatic total” şi „prejudiciază relaţiile transatlantice prin remarcile sale dure şi repetate”, a spus Carsten Schneider, liderul grupului parlamentar al SPD.

Merkel a subliniat că nu trebuie contat doar pe armată, ci sunt necesare şi instrumente de prevenire a crizelor. Germania a fost una dintre ţările donatoare cu cele mai mari contribuţii la conferinţa pentru Siria

 

 

×